Ce face ca abuzul emoțional să fie acceptat?
Abuzul emoțional, psihologic, precum și neglijența, ajung să fie greu de identificat, recunoscut sau de integrat ca forme disfuncționale de manifestare a unei relații toxice, deși din exterior, la rece, pot fi evidente, nu și pentru persoana care le trăiește.
Alteori trec insesizabile pentru oricine pentru că nu am fost educați să le recunoaștem și să reacționăm la ele.
În alte situații ele sunt normalizate, ca fiind aspecte firești ce țin de rolul masculinității sau feminității în relație.
Iar ca urmare a unor mecanisme de apărare, cu siguranță ajung să fie ignorate și să le fie negată existența, pentru că ne este teama să reacționăm la ele.
Uneori știm că ceva se întâmplă, ceva din sistemul nostru ne spune că nu este în regulă, dar suntem tentați să căutăm în altă parte explicațiile și nu în interiorul nostru. În direcția opusă, observăm exact ce se întâmplă, dar ne simțim deja prinși în mecanismele abuzului. Mecanisme descrise prin controlul emoțional abuziv care ne țintuiesc într-o poziție subminată, de inferioritate din care nu putem respinge abuzul și să îi facem față, dar nici nu ne simțim în stare să părăsim relația.
De cele mai multe ori, oamenii se simt singuri în această situație, îți imaginează că doar ei trec prin asta sau simt rușine sau au neîncrederea că vor fi crezuți, deoarece în cazul abuzurilor aparențele sociale sunt importante și sunt un punct de sprijin pentru cel care abuzează.
Ajută să putem comunica cu ceilalți și mai ales să vedem comportamentele practice corespunzătoare abuzului, astfel încât să conștientizăm că acestea fac parte din tipare victimă-agresor și că apar în toate relațiile unde există această dinamică.
Cum reacționează o persoană abuzată emoțional?
- Este atentă la schimbările de dispoziție ale partenerului/-ei. Urmărește și cunoaște atent ceea ce ar putea să ducă la o trecere bruscă de dispoziție, la o stare de supărare sau irascibilitate;
- Simte nevoia să se ascundă. Ajunge să omită complet anumite aspecte ale vieții sale, anumite experiențe, interacțiuni sau comportamente;
- Simte o stare de anxietate. Are o stare aproape continuă de tensiune anticipativă a unui posibil conflict sau a apariției unei atitudini spontane foarte critice la adresa sa;
- Evită atent conflictele. Ajunge să nu tolereze sau să trăiască un stres ridicat cu privire la un potențial conflict, chiar dacă acest lucru presupune să nu-și exprime cu adevărat gândurile, opiniile, opțiunile;
- Reacționează pasiv și resemnare în relație. Ascultă cu resemnare discursurile critice emoționale, simțindu-se obosit/-ă și neputincios/-ă în fața atitudinii copleșitoare a partenerului/-ei;
- Se identifică cu poziția inferioară în relație. Acceptă critici, jigniri, devalorizări fără a mai reacționa pentru a se apăra, având sentimentul că nu poate opri ceea ce se întâmplă sau pentru că efectul abuzului produce învinovățirea personală și tinde să considere veridic discursul moralizator;
- Se îndoiește de sine. Își consumă o parte din energie încercând să caute răspunsuri la conflictele interioare pe care le are. Ajunge să își pună întrebări în legătură cu ceea ce greșește , își dramatizează comportamentele căutând să justifice felul în care partenerul/-a reacționează față de sine;
- Simte o frică de abandon. Apare frica de a rămâne singur/-ă care intră imediat în conflict cu sentimentul de eliberare trăit la gândul de a-și pierde partenerul/-a;
- Suferă scăderi ale stimei de sine. Începe să se oglindească în comportamentul partenerului/-ei, adoptă același limbaj critic, se simte incapabilă și neputincioasă. Încearcă constant să facă pe plac celorlalți, dar rămâne cu sentimentul că oricât s-ar strădui nu este suficient de bun/ă;
- Simte rușine toxică. Are sentimente de rușine în legătură cu sine. Evită să împărtășeacă cu persoanele apropiate ce i se întâmplă din teama de a nu fi criticat/-ă și judecată. Uneori alege să renunțe la anumite relații de prietenie sau să-și creeze conexiuni cu oameni noi pe care îi întâlnește;
- Menționează starea de oboseală în conversațiile cu ceilalți. Discuțiile se depersonalizează și ajunge adesea să împărtășeacă doar cât este de obosit/-ă, epuizat/-ă. De asemenea și dă semne reale de oboseală, în special psihică care îi creează și reacții fizice. Devine îngândurată, absentă sau deconcentrată;
- Își perfectează mecanismul negării. Acceptă ca după un conflict sau după un val de nemulțumiri și critici, să pretindă că nu s-a întâmplat nimic;
- Are gânduri și reacții confuze. Ajunge să își interpreteze constant sentimentele. În special cele de iubire. Acestea ajung să fie de cele mai multe ori în conflict, de exemplu poate simți un sentiment de disperare de a-și întâlni partenerul/-a dar în același timp poate avea un sentiment de greutate în a se revedea cu el/ea.
În cazul în care, atunci când citești aceste comportamente și stări, simți că rezonezi, îți sugerez să acorzi un timp fiecărui punct în parte și să observi ce se întâmplă real cu tine și în relația ta de cuplu.
Adresează următoarele întrebări și poate vei obține o imagine mai limpede asupra sentimentelor tale prezente.
- Cum m-am simțit în ultimul timp în relație?
- Ce sentimente experimentez în legătură cu partenerul/-a?
- Ce schimbări constat că au apărut în legătură cu alegerile pe care eu le fac față de viața mea personală?
- Cum s-a modificat imaginea despre sine?
- Cum funcționez în relațiile cu ceilalți? Membrii ai familiei, prieteni, colegi?
- Există lucruri la care am renunțat în ultima vreme? Lucruri pe care le evit, despre care spun că nu am timp, deși îmi aduceau plăcere?
- Cât de bine m-am simțit fizic în ultima vreme?
- Cum arată prezentul în raport cu nevoile, dorințele în legătură cu mine și relația mea?
