1. Home
  2. /
  3. Blog
  4. /
  5. Acceptarea de sine
acceptarea de sine

Acceptarea de sine

By Psiholog-Psihoterapeut Alexandra Demian

Posted in

Ce este acceptarea de sine?

Acceptarea de sine o puteți regăsi zi de zi, în toate situațiile în care stima de sine este provocată, drept urmare poate fi definită foarte simplu ca un fel de a fi având o semnificație mult mai profundă comparativ cu un simplu concept.

Acceptarea de sine funcționează ca un mecanism de protecție al stimei de sine față de gândurile negative automate, repetitive, față de limitele cu care ne confruntăm, față de comparațiile cu ceilalți, față de identificarea cu ironia și critica, aspecte care de obicei ocupă un spațiu important în activitatea mentală a oamenilor. Drept urmare ne oferă acea posibilitate de procesare a dificultăților, analizând cauzele, emoțiile, consecințele în legătură cu acestea evitând evaluarea și folosirea credințelor negative despre sine, ce ar oferi imediat răspunsuri despre incapacitatea personală de a face față acelor dificultăți.

Acceptarea de sine funcționează ca un instrument util pentru limitarea întinderii suferințelor la nivelul global al propriei persoane, oferind posibilitatea de a putea conține elementele negative și de a ne putea orienta către rezolvarea lor. În lipsa sa emoțiile predominante sunt legate de dezamăgire, incapacitate, frustrare, tristețe, lipsa regăsirii de sine.

Importanța acceptării de sine

De ce este atât de importantă acceptarea de sine? Beneficiile acceptării de sine sunt extrem de importante la fel cum consecințele neacceptării ne fac să ne confruntăm cu tot felul de dificultăți. Adesea acceptarea este confundată cu resemnarea, nevoia de reparare ceea ce ar trebui să ne determine să admitem că suntem greșiți când de fapt acceptarea este acel sentiment care ne permite să conștientizăm ceea ce se întâmplă în prezent cu noi și creează acele linii generatoare de schimbare legate de obiective în legătură cu noi înșine care acum devin mai reale, mai accesibile.

Astfel că importanța acceptării de sine poate fi explicată prin următoarele idei:

  • Presupune conștientizare în primul rând. De aici începem să identificăm tot felul de obstacole la nivelul dezvoltării personale, să putem vedea mai clar tiparele în care ne aflăm, de la importanța nevoii de validare până la senzația de blocare din ipostaze trăite negativ;
  • Permite să coexiste elemente interioare care se află în opoziție, care ajung să colaboreze și să se echilibreze;
  • Face trecerea către o altă etapă de maturizare, facilitează învățarea din experiențe făcând mai clare resursele pe care le avem și ajutând la modificarea perspectivelor;
  • Facilitează schimbarea într-o formă complexă, înțeleasă și stabilă;
  • Oferă înțelegere și cunoaștere personală;
  • Ajută la integrarea unor credințe și emoții negative despre sine fără a mai avea nevoia de a le înlătura. Integrarea fricii, a tristeții, a rușinii, vinovăției sau criticii față de sine ajută la a mai lăsa toată emoționalitatea negativă să ne copleșească și să ne ghideze inconștient comportamentele;
  • Susține tot demersul de a persevera în obținerea unor noi reacții și comportamente mult mai adaptative.

Riscurile neacceptării de sine

Cu toții experimentăm momente mai dificile, ne confruntăm cu situații în care ne sunt depășite limitele, întâmpinăm dificultăți atunci când avem sarcini noi la muncă sau apare o situație neprevăzută în relația pe care o avem etc. Acestea tind să alunece pe o pantă descendentă atunci când lipsește sentimentul acceptării de sine. De aceea lipsa acestui sentiment vine cu anumite riscuri:

  • Creșterea posibilității de a eșua și de a ne autosabota. Conștient sau nu dezvoltăm anumite comportamente care tind să producă o sabotarea a acțiunilor personale care în final nu fac decât să ne confirme frica de a nu reuși ceea ce ne-am propus. De aici apare și confirmarea că ne lipsește capacitatea de a reuși, trăită intens emoțional și care constituie încă un exemplu pentru o situație viitoare în care riscul de a se repeta acest tipar crește;
  • Accentuarea sentimentelor de inferioritate. Nu ajungem la un nivel în care să ne fie foarte cunoscute capacitățile și resursele, vulnerabilitățile și limitele și totodată nu ne dăm voie să experimentăm asumându-ne riscuri sau să continuăm să încercăm. Această renunțare se încheie de obicei cu punerea noastră într-o lumină negativă și cu punerea celorlalți pe o poziție de superioritate;
  • Posibilitatea de a experimenta sau de a retrăi sentimente precum umilirea, incompetența, respingerea sau marginalizarea. Deși este dureros retrăirea unor situații cunoscute în care apar aceste emoții negative ne dau un grad ingrat de confort și nedreptate față de propria persoană;
  • Renunțarea la multe activități care ne-ar plăcea sau pe care ne-am dori să le avem, doar pentru că ceilalți deja știu, ni se pare că am ratat momentul potrivit pentru a face asta, ne simțim rușinați de nivelul de început necorespunzător de exemplu cu vârsta pe care o avem. Însă dorința nu dispare, iar renunțarea ne poate face să ne simțim și mai rău;
  • Tendința către izolare, separare datorită nevoii de a evita acele contacte pe care le considerăm în poziția de a ne critica sau evalua.

Blocajele acceptării de sine

Blocajele în calea acceptării de sine survin ca urmare a fricii față de renunțare și schimbare, față de necunoscutul pe care îl oferă o serie de atitudini modificate, precum și o serie de aspecte nerezolvate cu sine ce reprezintă un obstacol în atingerea acesteia. Putem oferi o serie de astfel de blocaje:

  • Imposibilitatea rezolvării conflictelor interioare. Ca urmare a acestor conflicte ne este foarte dificil să menținem o atitudine constantă față de noi, drept urmare fiecare pas înainte către acceptarea de sine, este dat înapoi de ceea ce considerăm ca și incapacitate personală de a face lucruri;
  • Lipsa renunțării la evenimente din trecut. Vorbim aici despre senzația de a retrăi anumite evenimente neplăcute din trecut, de fiecare dată la fel de intens care mai degrabă ne subliniază nevoia de a repara ceea ce s-a întâmplat atunci și mai puțin de a putea integra consecințele producând o schimbare în prezent;
  • Fuga față de asumarea responsabilității. Acceptarea presupune să admitem anumite aspecte în legătură cu noi înșine drept urmare să identificăm și care a fost partea noastră de responsabilitate față de un anumit eveniment sau cum am ales să continuăm ca urmare a acelui eveniment;
  • Negarea aspectelor negative. Negarea, justificarea, ascunderea aspectelor negative cu încercarea de a le potența pe cele pozitive, creând un sentiment de sine fals al imposturii;
  • Sentimentul de confuzie între cine suntem ca și persoane și comportamentele noastre;
  • Existența unei stime de sine construite în jurul complexelor de inferioritate, nevoii de compensare, al criticii, comparației și etichetării;
  • Imposibilitatea exprimării în trecut. Lipsa exprimării scindează înțelegerea momentelor prin care am trecut, drept urmare ne este dificil de perceput felul în care suntem afectați acum;
  • Condiționarea acceptării noastre de acceptarea celorlalți. Gravităm în jurul nevoii de validare și acceptare din partea altora lăsând ca și acceptarea noastră să fluctueze necontrolat;
  • Existența unor convingeri, tendințe care ne orientează spre aspectele negative. Dacă ceva nu funcționează tindem să generalizăm acest sentiment asupra tuturor domeniilor vieții ghidați de o idee negativă despre propria persoană: nu sunt bun de nimic, nu voi reuși, sunt prea slab etc.

Despre acceptarea celorlalți

Acceptarea de sine influențează gradul în care ajungem să îi acceptăm pe ceilalți sau faptul că îi putem accepta pe ei ne poate face să ne acceptăm mai ușor pe noi? Acceptarea celorlalți nu presupune să fim mai disponibili compromisurilor, nici să renunțăm la toleranța noastră și nici să ne oprim din a comunica ceea ce este inadmisibil pentru noi. Mai degrabă când ne referim la ideea acceptării celor din jur ne gândim în primul rând la cunoaștere, la atenuarea așteptărilor și a dezamăgirilor. Acest lucru ar presupune următoarele:

  • Să ne analizăm tendința de a judeca pornind de la propriile noastre experiențe;
  • Să încercăm să vedem și altceva în afara lucrurilor pe care am fost învățați să le vedem;
  • Să evităm umplerea gândurilor cu expresii de genul: lumea este mereu la fel, oamenii sunt întotdeauna lipsiți de încredere, lumea nu este niciodată sigură;
  • Să separăm felul de a fi al celorlalți de propriile proiecții prin care le atribuim sentimente sau intenții care mai degrabă ne aparțin;
  • Să observăm ce anume ne creează dezamăgire și ce nemulțumește la cei din jur;
  • Să admitem că nu putem aștepta ca ei să se modifice în locul nostru;
  • Să înțelegem cum propriile așteptări explică decepția la fel de mult cum comportamentul celuilalt o face;
  • Să înțelegem că interpretarea acțiunilor celorlalți vine ca urmare a primelor etichetări la care i-am supus;
  • Să evităm să rămânem prinși în ceea ce s-a întâmplat deja și determină ceea ce este și să ne orientăm către ceea ce vom face, fără să renunțăm.

Cum poți dezvolta acceptarea de sine

Dezvoltarea acceptării de sine presupune în primul rând conștientizarea nevoii unui astfel de proces, care să ofere autocunoaștere, consecvență și un sentiment de îmbunătățire a stării general emoționale. Pentru a ne putea ajusta într-un grad satisfăcător felul în care percepem acceptarea de sine ne putem gândi la următoarele:

  1. Sentimentul valorizării personale. Acest lucru presupune nu doar identificarea acelor aspecte valoroase ci totodată și încercarea de a renunța la o atitudine critică, evaluativă și negativă față de propria persoană;
  2. Externalizarea schimbării. Acceptarea de sine presupune să ne orientăm către anumite modificări atât la nivel interior dar și în exterior. Drept urmare putem începe prin a ne ajusta așteptările, să ne fixăm scopuri, să identificăm limitele noastre și să respectăm limitele celorlalți;
  3. Renunțarea la tendința de a generaliza ce nu reușim să facem, ce nu funcționează, ce ne dezamăgește asupra întregii noastre persoane. Ar fi util să ne recunoaștem limitele fără a le transforma în elemente personale definitorii;
  4. Reluarea contactului cu propriul sistem valoric. Valorile sunt de cele mai multe ori cele care stau în spatele comportamentelor noastre. Ca urmare a unor experiențe, ne surprindem că nu mai reacționăm ca urmare a valorilor pe care le aveam, fapt ce ne poate duce cu ușurință către ideea de lipsă a sensului personal;
  5. Libertatea către evoluție. Evoluția umană este foarte firească, de la vârste mici și până la o vârstă adultă acest proces este galopant. Ulterior acesta începe să capete un ritm mai lent însă uneori stagnează sau pur și simplu există refuzul inconștient de a ne dezvolta mai departe. Acceptarea de sine vine totuși cu nevoia de a putea vedea dincolo de ceea ce este acum;
  6. Eliberarea față de condiționări. Aceste condiționări se referă la a putea să ne raportăm la relația dintre noi și reacțiile noastre fără a fi nevoie să primim aprobarea și validarea celorlalți;
  7. Să ne spunem da. A nega, acoperi sau a pretinde că ceva se întâmplă nu ne va ajuta să schimbăm ceea ce nu ne face bine ci mai degrabă avem nevoie să admitem că se întâmplă ceva în viața noastră;
  8. Gestionarea reticenței față de acceptare. De multe ori definim procesul acceptării de sine ca nefiind necesar sau că poate nu ni se potrivește însă cel mai adesea cauza unor astfel de gânduri constă în reticența față de schimbarea pe care acceptarea o presupune. Totuși schimbarea aceasta mai degrabă înseamnă să ne privim cu empatie, să putem vedea fisurile și să ne pregătim pentru reconstrucție.

Invata cum sa te accepti asa cum esti si sa fii fericit chiar de azi.

Programeaza-te la psiholog!

Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Intregrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Specializare în Psihoterapia de cuplu și Psihosexualitate.

Distribuie acest articol

Call Now Button