Câte tipuri de bătăi pot exista?

Câte tipuri de bătăi pot exista???

Este greu de găsit un titlu unui astfel de articol. E absurd că ne gândim la asta, dar este cu atât mai absurd să constați că în poveștile de zi cu zi, conține atât de mult realism și veridicitate. 

Unul dintre cele mai importante aspecte în psihoterapie, este că adulții, odată nu demult copii, își construiesc cu o blândă imaginație povești în jurul experiențelor lor, pentru a putea să facă față la tot ce li s-a întâmplat. 

Cel mai adesea poveștile lor conțin multă:

• negare „Nu mi s-a întâmplat nimic de genul acesta”

• minimalizare „Ceea ce am pățit eu, nu înseamnă nimic, eu am avut o viața normală, fără traume majore”

•  comparație „ Spre deosebire de alți copii, la mine era bine”

• idealizare „Chiar dacă era greu, mi se dorea binele”

• învinovățire „ O meritam! Făceam tot felul de prostii” 

Care sunt experiențele cel mai des ascunse în aceste povești pentru a acoperi realitatea? În special neglijența emoțională, care cu greu este acceptată drept abuz chiar și acum în prezent, dar în special abuzurile fizice. Pe scurt, bătăile.

Bătaia se practica și încă se mai practică. Doar fără frică, nu există control, nu? Nu ne miră de ce cele mai multe dintre problemele emoționale ajung să se împotmolească în frică. Frică și furie. Sau furie și frică. 

Se pare că și bătăile pot ajunge să fie descrise și puse în categorii. Dar teama mea este că nici așa nu le-am cuprins pe toate. Indiferent de contextul psihologic în care au parte, acestea se finalizează cu lovirea și rănirea unei persoane vulnerabile, ca urmare a unui act de violență din partea unei persoane cu acces de putere.  Astfel că, putem vorbi despre:

• Bătaia compulsivă 

Comportamentul compulsiv este definit prin repetarea constantă a unor obiceiuri, ignorând de fiecare dată caracterul nociv pe care îl produce. Astfel că acest tip de bătaie, are loc constant, la anumite intervale de timp, funcționând aproape ca o dependență. Pentru agresor, este o trăire la limita plăcerii și a vinovăției, la limita nevoi și a sentimentului de autodistrugere a atașamentului, care doar siguranță nu mai poate transmite, dar poate fi „ce trebuie”. De multe ori apare în combinație cu acte de agresiune și față de alți membrii ai familiei și ca urmare a consumului de alcool. 

Pentru victimă, naște în primul rând frică, apoi teroare, apoi anxietate, culminând fie cu alimentarea furioasă a unui comportament asemănător, fie cu perfectarea unui mecanism de disociere și de renunțare la ceea ce simte partea agresată. 

• Bătaia psihotică

Am denumit-o psihotică deoarece conține elemente de desprindere de realitate și de propria conștiință a agresorului. Pentru că este lipsită de umanitate și de orice formă de empatie. În timpul bătăii se descarcă la un nivel foarte ridicat o doză mare de furie, incompatibilă cu orice cerere de ajutor din partea copilului sau de a fi oprit atacul. Poate pare exagerat termenul de atac, dar consider că este potrivit atunci când rezultatul constă într-o vătămare gravă( afectarea membrelor, săngerare, pierderea cunoștinței). 

În cazurile acestea, există un conținut psihic profund nerezolvat, care tinde să iasă la suprafață în contact cu copilul, pe care părintele nu-l mai poate vedea aproape cu nici o urmă de empatie ci mai degrabă, ca și obiectul proiecției „dușmanului”, imaginea fricilor sale. 

Copilul suferă traume majore, fizice și psihice, trebuie să supraviețuiască. Reacția de regulă este de a încerca să evite cât de mult se poate sau să minimizeze impactul urmărind subconștient anumite tipare care îl pot ajuta. Starea de anxietate devine profundă și se poate transforma în viața de adult în tulburare anxioasă sau tulburare de panică. De asemenea contrar tratamentului primit, își dezvoltă o moralitate sinceră, au un comportament asertiv față de ceilalți, însă au nenumărate comportamente autodistructive și o atitudine critică față de sine. 

• Bătaia proiectată

Acest tip de agresiune are tot o manifestare constantă, dar poate să difere în gradul de intensitate și agresivitate. Este diferită de cea compulsivă, deoarece reprezintă un comportament diferit al agresorului, care poate fi încadrat cu ușurință într-un tipar. 

Nevoia agresorului în acest caz este de a proiecta emoțiile sale negative asupra celui pe care încearcă să îl submineze. Este un joc de putere, se hrănește partea neputincioasă și urmărește apariția unui conflict sau existența unui comportament pe care îl consideră nepotrivit pentru a putea reacționa. Este nevoie doar de o scânteie. 

În acest tip de agresiune, atașamentul poate fi ambivalent, părintele alternează momentele agresive cu momente de manifestare a afecțiunii, grijii și aprecierii față de copil. 

Copilul se poate simți confuz și poate alege două tipuri de reacții. Una dintre ele este reprezentată de copilul adaptat, care încearcă să îi facă pe plac părintelui, nu neapărat pentru a evita bătăile ci mai degrabă pentru că tânjește după momentele în care se simte iubit. 

O altă reacție constă în adoptarea unei atitudini provocatoare, opoziționistă în care testează permanent limitele atașamentului și își creează o desensibilizare la agresivitate. O minimalizează și pur și simplu transmite că nu îi mai pasă. 

Genul acesta de agresiuni tind să se oprească atunci când copilul crește, deoarece senzația de putere se diminuează în fața unei persoane suficient de mari și care s-ar putea apăra din punct de vedere fizic sau în fața unei persoane mai conștiente psihic, aspect care îl rușinează sau îl expune pe părintele agresor, care se simte văzut. 

• Bătaia refulată 

Această manifestare a agresivității, probabil are cea mai scăzută frecvență de manifestare. Se bazează tot pe principiul proiecției, dar aceasta nu mai face parte dintr-un proces inconștient care caută o rezolvare ca în cazul bătăii proiective, ci mai degrabă este o izbucnire, provenită din incapacitatea părintelui de a-și gestiona emoții negative foarte puternice. Se întâmplă atunci când mai degrabă simte frică și că pierde controlul.

De obicei este un părinte care încearcă să facă ce trebuie în relația cu copilul, investește timp și efort în a crea o legătură. Acesta este un motiv pentru o reacție puternică într-un moment necontrolabil. Un eveniment care îl dezamăgește profund sau amenință relația cu copilul, îi reamintește neputința internă, intoleranța la suferința și frica de a fi greșit. 

Pentru copil reacția este șocantă, simte și el suferința în relație cu părintele, tinde să accentueze durerea fizică fiind o senzație nouă, necunoscută. Poate experimenta sentimente de umilință și rușine și de regulă păstrează vie amintirea incidentului. 

Consecințele psihice devin mici, dacă incidentul nu se repetă și există o perioadă de reparare emoțională în relația cu părintele. 

• Bătaia minimală

Bătaia minimală poate avea o frecventă mare, dar se reprezintă mai degrabă în gesturi de intensitate redusă. Deși durerea provocată nu este una foarte supărătoare fizic, copilul o va recepționa tot ca agresivitate, pe care o va întâmpina cu o stare de tensiune anticipativă pentru momentul în care se va întâmpla din nou spontan și aleatoriu. 

Conține comportamente conturate în urma unor emoții refulate, cu o manifestare compulsivă. Exemple de astfel de gesturi pot fi trasul de păr, trasul de ureche sau obraz, strangerea feței sau a mâinii, împinsul, zguduirea, șutul în fund, luatul pe sus. 

Părintele agresiv este conștient de aceste gesturi, pe care nu le încadrează nicidecum la categoria de bătaie. Cu toate acestea pot reprezenta o formă disfuncțională de a ține sub control anumite pulsiuni puternice care ar putea conduce la o bătaie compulsivă sau psihotică. 

Copilul este de-a dreptul deranjat și se simte adesea ca un obiect vulnerabil în fața cuiva care îl poate șicana în orice moment. Dincolo de durere, simte umilință. Gesturile pot fi însoțite de mesaje verbale prin care părintele își exprimă dezamăgirea sau dezgustul în legătură cu el. Ajunge să își construiască idei despre sine, precum că nu este suficient de bun sau nu este în stare de nimic. 

• Bătaia negată 

Bătaia negată poate avea la bază oricare dintre tipurile de mai sus. O menționăm ca și categorie deoarece negarea agresiunii este cel mai comun comportament pe care îl adoptă părinții care își bat copiii sau și-au bătut la un moment dat copiii. Culmea este că nu doar părinții ajung să nege, dar și copiii, atât la vârste mici, când aleg să ascundă acest lucru din frică, dar și atunci când ajung adulți. Ca și adulți, au reprimat în timp atât de mult, încât uneori își amintesc vag sau nu fac asocieri între experiențele agresive pe care le-au suferit și de exemplu o stare de anxietate din prezent. 

Mecanismul negării este unul puternic dezadaptativ deoarece nu permite părintelui să conștientizeze ceea ce face, iar mai târziu copilului îi încetinește vindecarea, dezvoltarea și schimbarea în viața personală. 

• Bătaia imaginară 

Acest tip de agresiune nu implică poate niciodată contact fizic, însă la nivelul imaginației un copil trăiește senzații puternice și își creează scenarii periculoase. Nivelul de frică transmis este mare la fel ca și în cazul bătăii aplicate, mai ales dacă anumite expresii fac parte din limbajul uzual al părintelui. 

Expresii de genul: „ Te bat dacă mai faci așa”, „ Îți promit că data viitoare ți-o iei”, „Ți-o cauți și până la urmă a-i s-o găsești”, „Dau cu tine de pământ”, „Te calc în picioare”, „Te plesnesc de nu te vezi”, pot fi terifiante chiar dacă nu ajung să se întâmple niciodată. Faptul că nu se întâmplă, nu ajută, deoarece copilul va urmări tot mai tensionat ca la un moment dat să ajungă realitate toate amenințările și totodată proiecțiile sale personale. 

Sentimentelor de frică li se adaugă cele de neputință, lipsa de control, o stimă de sine scăzută, slabă încredere în ceilalți și o stare de anxietate în care își construiește mereu scenarii cum că ceva rău urmează să se întâmple. 

• Bătaia educativă 

Bătaia educativă este o formă controlată și conștientă de bătaie. Este de regulă transmisă din generație în generație și conține idei fixe, considerate testate și utile în educația copilului. Aici ideea că un copil trebuie să știe de rușine și frică, merge de minune cu discursurile moralizatoare și criticile, chiar și atunci când un copil nu greșește. Pur și simplu face parte din ceva ce trebuie. 

Părintele chiar crede că acest lucru ajută, urmărește „progresele” și „beneficiile” și uneori se laudă cu metodele sale. La bază are un atașament bazat și pe manifestarea afecțiunii și un astfel de părinte poate fi atent la nevoile de bază ale copilului. Alteori, bătaia educativă vine și cu o independentizare precoce a copilului, care este responsabilizat devreme și trebuie să răspundă multor așteptări ajungând chiar el să facă lucruri pentru părinte. 

Din păcate copilul poate interpreta ceea ce se întâmplă ca și o formă de manifestare a iubirii. Acest lucru îl face o victimă vulnerabilă în fața unui alt agresor. 

Pe de altă parte va tinde să însușească reușitele sale „străduinței” părintelui de a-l educa, adăugând sacrificiile pe care acesta le-a făcut, devenind cu ușurință foarte performant, dependent de muncă, având mereu în subconștient că trebuie să facă ceea ce trebuie și totodată să evite consecințele. 

• Bătaia asistată

Bătaia asistată de regulă are o altă victimă. Poate fi vorba despre un frate mai mare sau unul dintre părinți. Vorbim aici despre acele momente în care un copil doar privește cum un alt membru al familiei este bătut, este forțat să asiste și să fie prezent sau cel puțin să audă când agresiunea are loc. 

Indiferent de motivațiile actelor agresive, acestea ajung să afecteze profund fiecare persoană din familie. În primul rând apare frica. Copilul este aproape sigur că și lui i se poate întâmpla și învață să evite ceea ce i se pare lui că este greșit și declanșează de obicei conflictele. Așa se naște copilul profund adaptate, care este capabil să renunțe la nevoile sale și la modul personal de a-și regla emoțiile cu ceilalți. Uneori simte nevoia să îi învinovățească pe cei agresați și nu pe agresor, tot ca formă de autoprotecție. 

În cazul acesta pe langă frică, se construiește și o formă puternică de furie, inițial îndreptată în exterior fără a fi manifestată datorită fricii, apoi îndreptată în interior bazându-se pe învinovățirea de a nu fi reacționat vreodată când ceilalți au fost loviți. 

Dezvoltă în timp o sensibilitate la orice formă de abuz, își gestionează cu dificultate frica sau impulsurile furioase, tinde să fie precaut și foarte atent să nu greșească, încercând să evite cât de mult un conflict sau o atitudine critică pe care poate să o primească.  

Experiențele oamenilor sunt nenumărate atunci când vorbim despre abuzuri fizice. Fiecare are o poveste proprie iar cel mai important aspect este că au găsit resursele necesare să supraviețuiască. Este important să conștientizăm orice formă de abuz din viața noastră și să contribuim acum la înțelegerea și vindecarea noastră.