Un termen atât de complex precum este și o relație de cuplu în sine. Tendința este de regulă de a căuta esențialul sau aspectele speciale din relațiile noastre sau din contră să mizăm pe generalitatea în care viața poate fi minunată, chiar dacă realitatea nu este. Același lucru se întâmplă și cu comunicarea, care suferă ignorând aspectele practice din viața de zi cu zi, care se tot repetă. Să nu uităm că aceasta vine din interacțiune, din relația de parteneriat în care suntem implicați, pe care o trăim zilnic împreună într-un teritoriu comun al spațiului și al timpului nostru. Totuși, ce beneficiu este în a fi împreună dacă ne aflăm în situația în care există multe neînțelegeri provenite din felul în care ne exprimăm sau de cele mai multe ori nu ne exprimăm nevoile, dacă simțim că participăm, dar nu împărtășim.
Am menționat trăirea vieții împreună sub aspect repetitiv, de aceea vă propun un exercițiu în care să încercați să analizați câteva momente ale zilei. De exemplu, momentul dimineții, al trezirii, momentul meselor, atunci când acestea au loc împreună, momentul întâlnirii după orele de muncă, acasă sau în exterior, momentul serii, al pregătirii pentru somn. Ce lucruri vă vin în minte în aceste momente? Ce acțiuni, gesturi, cuvinte vă atrag atenția? Care sunt primele cuvinte pe care le rostiți la începutul zilei? Cât de repetitive sunt sau cât de multă importanță acordați acestor interacțiuni? Pentru că da, ignorarea aspectelor mărunte au același efect asupra comunicării, precum distanțarea sau lipsa apropierii, a atingerii sau a strângerii de mână le au asupra intimității.
Ce susține comunicarea in cuplu?
În cadrul unei relații dezvoltăm acorduri comune, traduse prin angajarea în respectarea unor „termeni ai înțelegerii”, rostite sau nerostite și care funcționează ca un suport al manifestării abilităților partenerilor. Astfel de termeni pot fi:
- Entuziasmul și bucuria, confortul și disponibilitatea de a împărtăși, de a oferi celuilalt și de a primi înapoi;
- Reciprocitatea înțelegerii, toleranței emoțiilor și gândurilor celuilalt cu scopul de a ne apropia și susține, fără tendința de a ne critica sau judeca;
- Încrederea pe termen scurt și lung în ceea ce privește respectarea angajamentelor, promisiunilor și a cuvântului în sine;
- Proiectarea într-un viitor ce oferă siguranță, ce permite o orientare comună față de o perspectivă accesibilă pentru amândoi;
- Dublarea comunicării verbale de cea non-verbală ca răspuns la nevoia de contact, afecțiune și confort.
Ce produce deteriorarea comunicarii in cuplu?
- Gândurile nerostite.
Ne abținem, refuzăm să spunem, ne înghițim cuvintele, trăim conflictele proprii în interior, ducem o luptă de a nu lăsa să se vadă ceea ce gândim. Ne propunem să arătăm că totul este în regulă sau acceptabil până când timpul sau propria inhibare ne face să considerăm că aceasta este și realitatea noastră. De ce facem acest lucru care îl privează pe celălalt de la a se implica? De teama schimbării care s-ar putea produce în partener sau în relație, de teama pierderii echilibrului, de nevoia de a evita reacțiile, de teama de a afla și angoasele celuilalt. Așa că ni se pare mai echitabil să plătim costurile: să trăim frustrarea de a trebui să tolerăm faptul că celuilalt îi va fi aproape imposibil să ne răspundă cum ne dorim, să ne asumăm distanțarea emoțională și până la urmă izolarea de celălalt.
- Folosirea limbajului funcțional în detrimentul dialogului.
A purta un dialog presupune în primul rând să găsim împreună sau separat subiecte de interes individual sau în comun, dar care să fie susținut de interesul și disponibilitatea celuilalt de a se implica. Presupune totodată un schimb de informații, întrebări, reacții, păreri și o concluzie, lăsând spațiu apoi pentru un nou dialog, o altă formă de comunicare sau o activitate independentă. Când posibilitatea dialogului dispare, intervine folosirea unui limbaj funcțional, alcătuit din conținuturi sărace, stereotipuri. Pe termen lung acest model poate asigura continuitatea însă nu și dezvoltarea comunicării în cuplu.
- Impunerea propriilor proiecții/atribuirea propriilor sentimente, gânduri sau valori
Impunerea acestora înseamnă să presupunem și să-i indicăm celuilalt ceea ce „ar trebui să facă” în tot felul de situații. Ne imaginăm că un cuplu sudat ar trebui să simtă la fel, să gândească la fel, să aibă aceleași reacții iar când acestea nu corespund ne grăbim să corectăm tot ceea ce ne poate crea frustrare. Pe de altă parte proiecția vine și cu nevoia de a-i atribui celuilalt și multe dintre sentimentele noastre cel mai adesea retezându-i posibilitatea de a răspunde, printr-un reproș.
- Dependență vs. Independență
Se vorbește despre dependență în termeni constructivi sau toxici, precum și despre poziția sa în antiteză cu independența. Practic ar deveni imposibil de existat împreună în interiorul unei relații. Acest lucru ar presupune să fim doar „Noi” fără un „Eu” separat de fiecare parte. Refuzându-ne independența, vom refuza toate acele cereri și nevoi personale care nu se pliază cu „noi”. Astfel că vom simți că ne sunt negate sentimentele, că primim indiferență, că ceea ce ne dorim este de neînțeles.
- Devalorizarea celuilalt
Adesea ne vedem imaginea suprapusă celuilalt, ne simțim obligați să preluăm urmările acțiunilor, precum și avem așteptarea ca ceea ce noi facem să-l impacteze. asupra. Construim o relație de asemănare în care valoarea noastră devine dependentă de a celuilalt, iar devalorizându-l scădem propria valoare. Preferăm apoi să-i impunem partenerei/-ului să crească pentru a ne redobândi poziția avută în sistemul nostru valoric.
- Planuri paralele
Ce înseamnă să comunicăm din planuri paralele? Practic să te invit să vorbim acum și despre tine dar să continui să te întreb ce părere ai despre mine. Să fie dificil să ascultăm, să înțelegem, să ne disociem, să nu renunțăm la monolog. Să ne vorbească despre ce simte și să răspundem despre ce gândim, să-și dorească să se apropie și noi să ne îndepărtăm.
- Felul în care utilizăm sau nu întrebările
În contextul acesta ne putem afla în poziția în care am renunțat să mai punem întrebări în legătură cu felul în care se simte, își dorește sau pur și simplu ca manifestare a curiozitățiifață de celălalt. Sau ne-am obișnuit să „câștigăm” timp trecând direct la subiect fără a mai verifica disponibilitatea celuilalt. Sau folosim întrebări închise cu scopul de a-l înștiința sau când este nevoie de a cere acordul. Sau folosim întrebări cu conținut inductiv fără a-i mai da posibilitatea de a răspunde conform propriilor nevoi.
- Acordarea așteptărilor și sentimentelor, a ritmului și a timpului
Comunicarea devine separată atunci când simțim că așteptările, dar și sentimentele noastre nu reușesc să se întâlnească. Trăim impresia că vorbim despre lucruri diferite și că nu reușim să ne facem auziți sau să-l auzim pe celălalt. Pe de altă parte răbdarea joacă un rol important în acompanierea partenerei/-ului în propriul său ritm sau în timpul de care are nevoie. Putem să grăbim, să oferim un răspuns sau să avem o reacție ca și cum anticipăm ceea ce ni se va spune și nu reușim să fim prezenți și receptivi la ceea ce ni se comunică.
- Deplasarea comunicarii sau generalizarea
Acest lucru presupune că nu mai reușim să ne concentrăm pe ceea ce ni se oferă sau propune, ci din contră profităm de ocazia deschiderii discuției pentru a introduce anumite conținuturi pe care de unii singuri nu le-am iniția sau pe care nu reușim să le rezolvăm cu noi înșine. Pe de altă parte poate interveni și generalizarea în care avem tendința de a plasa orice subiect pe fundalul problematic al relației.
- Trecutul și resentimentele
Apariția resentimentelor și influența trecutului asupra comunicării din prezent ne păstrează într-un carusel fără oprire de nemulțumiri, imposibilitate de exprimare, sentiment de prea plin negativ. Relația este acoperită de ceața evenimentelor trecute fără a o mai lăsa să evolueze și sugrumă capacitatea de împărtășire mărind distanța dintre noi.
- Ambiguitatea
Acest lucru ne creează senzația că primim și transmitem mesaje aproape imposibile de recepționat. Ne simțim confuzi, nu putem avea o ordine a gândurilor, ne este greu să fim atenți sau să răspundem la ceea ce ni se cere.
Cum putem îmbunătăți comunicarea in cuplu?
- Acceptarea realității
Comunicarea nu se poate separa de cuplu, precum nici relația nu poate exista fără comunicare. Acceptarea presupune să începem să avem o perspectivă asupra vieții individuale și a celei comune, atât subiectiv dar și obiectiv. Să conștientizăm punctul în care se află nivelul nostru de comunicare și cum aceasta influențează interacțiunea și alte aspecte care ne ajută să funcționăm. Totodată acceptarea momentului prezent, poate reprezenta o reluare a relației, ca o rampă de lansare pentru alte momente proiectate în viitor. Trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce se întâmplă acum cu felul în care comunicăm este suficient și dacă nu, să ne orientăm specific către acele puncte pe care dorim să le modificăm.
- O atitudine deschisă
Identificarea și conștientizarea blocajelor personale din comunicare reprezintă primul pas. A fi curios în legătură cu ceea ce se întâmplă cu celălalt, a conștientiza ce se întâmplă de partea opusă reprezintă pasul următor. Din punctul acesta putem să declarăm că începem să avem o atitudine deschisă către a auzi, a asculta, a înțelege, a rezona iar la rândul nostru, a face liniște, a spune, a exprima, a împărtăși.
- Explorarea intimității
Gradul de intimitate, atunci când vorbim despre un cuplu, este un termen foarte cuprinzător. Presupune capacitatea partenerilor de a fi intimi în exprimarea emoțiilor, în împărtășirea gândurilor, a credințelor, a experiențelor, în manifestarea afecțiunii fizice și în trăirea bucuriei de a alătura propria senzualitate și sexualitate celuilalt. Intimitatea este domeniul comunicării verbale și non-verbale și poate fi o resursă excelentă în dezvoltarea acestora.
- Puterea de a fi prezent
A fi prezent nu înseamnă că trebuie să ne folosim de mecanisme de apărare precum uitarea pentru a rezolva evenimente din trecut importante. Ci mai degrabă ne dă voie să fim mai atenți asupra modului în care suntem influențați, asupra dorinței și nevoii de a fi unde suntem. Totodată prezentul creează capacitatea de rezolvare și de claritate a ceea ce vrem să exprimăm prin comunicare.
- Dezvoltarea autonomiei și a conștiinței de sine
Autonomia nu are nevoie să existe în lipsa dependenței, ci mai degrabă atunci când ne referim la un cuplu, ele trebuie să colaboreze, să poată integra bucuria unei dependențe constructive „noi” și responsabilitatea și libertatea de a fi și „eu”.
- Crearea unui spațiu de negociere
Ciudat sau nu, când ne gândim la crearea unui spațiu de negociere ne vedem într-o imagine în care ne luăm poziții și suntem gata să depunem eforturi ca să putem comunica cu partenera/-ul. Când de fapt spațiul dintre noi, trebuie să fie suficient doar pentru a ne putea apropia, lua distanță atunci când celălalt se manifestă sau când noi dorim să ne manifestăm, suficient încât să ne putem face auzite nevoile, într-un mod specific, simplu și acordat nouă și invers.
Ai nevoie de ajutor pentru a avea o relatie fericita?
