Ne întrebăm oare cât va dura dragostea din cuplul nostru, ce vom simți după ce vom petrece împreună timp și energie, ce se va întâmpla cu ea atunci când va trebui să gestionăm provocările vieții, dacă vom reuși să păstrăm unitatea și emoțiile dintre noi odată cu trecerea timpului.
Este posibil să conservăm și să dezvoltăm frumusețea relației dintre noi sau aceasta se poate stinge foarte ușor?
Dragostea nu se poate dezvolta decât prin efortul a două persoane de a-și îndeplini un angajament față de propria persoană dar și față de celălalt în a respecta emoțiile, demnitatea, integritatea personală și a modalității de interacțiune dintre cei doi.
În primul rând este necesar să fim conștienți de importanța implicării noastre active de la începutul relației până în punctul în care ne aflăm.
Deși, cel puțin la începutul relației, avem o percepție magică despre debutul acesteia și încercăm să găsim elemente care să o facă specială este important să știm că primirea celuilalt în viața noastră nu este un dat ci este un act conștient și responsabil din partea noastră.
Această responsabilitate ne aparține și în menținerea relațiilor dintre noi și în transformarea legăturii nostre în așa fel încât să se potrivească momentului în care noi ne aflăm.
Există mituri prin care înțelegem că dragostea dispare, stagnează sau nu mai este suficientă pentru noi.
Pe fondul unor evenimente neplăcute, a unor sentimente negative, a „oboselii” afective avem tendința de a ne retrage, de a ne apăra, de a repoziționa autonomia încercând să acționăm individual și să ne convingem că iubirea și relația noastră au dispărut.
Sentimentele autentice și profunde nu se pot evapora ci se pot doar atenua în intensitate lăsând spațiu pentru noi perspective de evoluție a relației pentru că avem nevoie să ne surescităm atât pe noi dar și relația noastră pentru a fi în acord cu ceea ce simțim în prezent.
De multe ori partenerul/-a pe care o alegem vine în îndeplinirea nevoilor noastre inconștiente iar pe termen scurt interpretăm apariția lui/-ei în viața noastră ca un act reparator și vindecător pentru unele dintre experiențele noastre trecute.
Cu toate acestea nu trebuie să-l facem responsabil pe celălalt în momentul în care resursele sale nu ne mai conferă nouă acest sentiment de delegare a responsabilității față de noi înșine.
Mai degrabă devenim conștienți de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru și devenim capabili să rezolvăm dilemele persoanale decât să fim dezamăgiți de lipsa puterilor nelimitate ale celuilalt de a rezolva lucruri pentru noi.
Într-o multitudine de calități și defecte pe care i le găsim celuilalt ne imaginăm că este corect să încercăm să diminuăm ceea ce noi considerăm a fi defecte și să amplificăm acele calități care ne sunt nouă pe plac și care se potrivesc așteptărilor noastre în privința felului în care ne dorim să fim.
Sesizarea diferențelor și a defectelor pot produce teamă și încercarea continuă de a-l schimba pe celălalt, aspecte ce vor crea în celălalt o reacție de respingere și de apărare împotriva eforturilor noastre.
Într-o relație este importantă acceptarea și libertatea de a fi oferită celuilalt, acordând timpul necesar celuilalt pentru a deveni cine își dorește având sentimentul continuu de a fi iubit.
Nu în ultimul rând atunci când vorbim despre schimbare ne încearcă un sentiment de anxietate și o profundă nesiguranță.
Auzim că ne dorim o relație stabilă, transformarea unei relații în căsnicie tocmai prin prisma faptului că va crește și sentimentul stabilității și a siguranței față de celălalt. Însă nu știu câte persoane își doresc o relație la fel pentru tot restul vieții.
O relație stabilă are nevoie de schimbare, de evoluție a propriei persoane, a partenerului, a sentimentelor și comportamentelor și a naturii relației în general pentru că în fiecare zi suntem alții.
