1. Home
  2. /
  3. Blog
  4. /
  5. Cum sa treci peste...
cum sa treci peste o despartire

Cum sa treci peste o despartire

By Psiholog-Psihoterapeut Alexandra Demian

Posted in

Procesul despărțirii, al separării sau al rupturii indiferent de termenul folosit presupune aceeași înțelegere, chiar dacă suntem acea persoană care a hotărât sa încheie relația sau din contra suntem cei părăsiți. Când vorbim despre înțelegere ne putem referi la diferențele în ceea ce privește ritmul de conștientizare al ambilor parteneri a sentimentelor lor, care pot sa nu fie aceleași, să apară in momente diferite, să evidențieze aspecte distincte despre noi înșine și totodată să creeze alte modalități de parcurgere, depășire și de a merge mai departe.

Etapele procesului despărțirii

Ca să identificam acele mijloace de a trece peste o despărțire este necesar să menționam etapele procesului prin care trebuie să trecem și să identificam momentul în care ne aflam pentru a continua să evoluam, ținând cont de importanța fiecărei experiențe și acel caracter unic al trăirilor fiecăruia. Parcurgerea acestor etape ar trebui să ofere răspunsuri, și anume faptul că după o separare și numeroase dificultăți întâmpinate, avem nevoie de timp pe care sa-l folosim eficient pentru a găsi un echilibru, de a ne detașa emoțional și pentru reconstrucția unui nou capitol.

Pentru că pornim de la premisa că o despărțire provoacă suferință de ambele parți se impune ca acest proces sa fie privit in ansamblu, dar și fragmentat pe etape care nu trebuie întrerupte, ci să le permitem să funcționeze implicând toate mecanismele psihice. Astfel că putem vorbi despre următoarele momente specifice ale unei despărțiri:

  1. Prima etapa se referă la acea perioadă in care cel puțin unul dintre parteneri conștientizează situația prezentă și reflectează asupra posibilității de a întrerupe relația.

Această conștientizare apare inițial ca o îndoială, ca o negare a unei neliniști interioare, în care relația pare încă funcțională, dar in același timp suntem inundați de stări confuze in ceea ce privește gradul de implicare care a rămas. Alteori sunt prezente stări evidente de conflict, epuizare, indiferență sau devalorizare. Se iau in calcul elementele care amenință stabilitatea cuplului și de obicei se desfășoară ca un conflict interior, deoarece la acest nivel doar unul dintre parteneri ar putea fi presat de astfel de gânduri, în timp ce celălalt nu. Acestei etape îi sunt specifice nenumărate îndoieli și ezitări în ceea ce privește realitatea propriilor percepții dar și în legătură cu reacțiile celuilalt, precum și cu posibilele consecințe ale unei astfel de decizii; este prezentă și speranța că se pot remedia problemele și astfel ca plănuim să facem schimbări personale, asupra partenerului/ei sau în dinamica relației;

  1. In faza a doua se întâmplă înștiințarea efectivă a celuilalt în legătură cu decizia luată despre destrămarea cuplului. Sau înștiințarea poate fi înlocuita cu plecarea brutala din interiorul relației.

Acesta este momentul începerii propriu-zise a separării sau din contră al găsirii alternativelor sau compromisurilor. Aici este foarte sustenabila ideea apariției diferențelor dintre stările partenerilor, deoarece în timp ce pentru unul este foarte evident ce se întâmplă, pentru celălalt prinde forma unui șoc și are nevoie să caute să înțeleagă  schimbările de comportament din ultima vreme sau să găsească legături de tipul cauză-efect. Deși comunicarea deciziei provoacă multa suferință, constituie un avantaj astfel încât începe să echilibreze raporturile de forțe aducând la cunoștința ambilor starea relației și de regula vor adopta două atitudini:

  • Fie unul dintre parteneri va fi foarte ferm și va avea reacții radicale, împiedicând posibilitatea celuilalt de a reacționa sau de a primi răspunsuri la întrebări;
  • Fie este lăsata o urma de speranța pentru ca cel părăsit să-și argumenteze poziția și să negocieze.

Schimbarea în această situație constă în găsirea acelor elemente care să permită refacerea relației, lucru dependent și de avansarea gradului de desprindere celui care a gândit și a transmis necesitatea despărțirii.

  1. Etapa a treia conține trăirea emoțională a destrămării cuplului.

Acesta este momentul în care realitatea nu mai poate fi negată și îi înțelegem într-un mod profund semnificația. Înclinăm să persistăm în lumea emoțională, care avansează în epuizare fizică și psihică și începe să se instaleze o perioadă asemănătoare celei de supraviețuire în care tumultul emoțiilor va trebui să facă loc și aspectelor de care trebuie să ne ocupam în mod practic și rațional. Acum se trăiește specific experiența despărțirii, care face parte dintr-un proces bine definit și totodată dintr-un mod natural de refacere emoțională. În această fază nu ne ajuta cu nimic să încercăm să ignoram sau să uitam ceea ce simțim ci mai degrabă trebuie să conștientizam, explorăm și apoi să integram. Anumite emoții par sa fie mai intense. Și anume: teama(de singurătate, de a nu ne descurca fără celălalt, de a fi autonomi), furia(care apare ca și mecanism de protecție deoarece pare că scurtează din suferință; avem impresia că este mai ușor să ne desprindem de cineva fata de care avem resentimente), tristețea și stările depresive(pierderea interesului, dificultăți de concentrare, izolare sociala, dificultăți de a vedea viitorul într-o lumina pozitivă), învinovățirea personală, nehotărârea sau îndoiala.

  1. In etapa a patra corespunzătoare despărțirii este specifică perioada de convalescență după trauma/suferința avută, în care emoțiile sunt îmbinate cu aspecte raționale în încercarea de a reconstitui experiențele trăite.

Ajungerea în această etapă presupune depășirea punctului critic, după care ne simțim si mai epuizați dar situația începe să se stabilizeze, dar încă avem nevoie de recuperare. Fiind o perioadă descrisă și prin reflectare, apare nevoia de a ne redistribui energia și vom deveni implicați în diferite domenii ale vieții noastre, lucru care ne va permite sa trecem peste ceea ce am trăit pana în prezent și să ne orientam pentru mai departe. Astfel că ne vom implica în rezolvarea problemelor practice și organizarea lor de zi cu zi, în relațiile cu ceilalți fiind mai deschiși prezenței și ajutorului lor, sa avem mai multa grija de noi, să înțelegem trecutul relației, să ne redefinim așteptările și nevoile de la o alta relație.

  1. In ultima etapa se produce integrarea trecutului care permite deschiderea către viitor, înțelegerea de sine dar si a celuilalt.

Este punctul marcant al unei noi etape prin oferirea deznodământului interior alocat procesului de separare. Ce ar trebui să se întâmple aflându-ne aici? În primul rând va apărea capacitatea de a face o retrospectivă a ceea ce am trăit, să acceptăm definitiv că relația s-a încheiat, să restabilim relația cu sine sau a modului în care ne raportam la fostul/a partener/a, să ne acordăm atenție, să restabilim relații sociale, într-o singura formulare să avem posibilitatea de a ne reface viața. Pe de alta parte refacerea vieții vine și cu ideea de a ne putea implica într-o noua relație. Oscilăm între a ne fi suficientă singurătatea și teama de a ne lua un astfel de angajament. Ne vom apropia de o altă relație prin oferirea unui nou stil de viată, beneficiind de noul început pe care ni-l oferă chiar despărțirea dureroasa de la început.

Ce să facem după o despărțire?

Când trăim într-un astfel de moment avem impresia că întreg universul și toate elementele la care am fost vreodată legați încep să se năruie. Practic simțim că rămânem singuri, desprinși de întreaga noastră viată, pentru că da, considerăm ca partenerul/a a plecat cu o mare bucată din ea. Prieteniile sunt dificil de dus acum, munca poate fi deconcentrantă, aspectele zilnice nu oferă nicio motivație, mai mult iubirea pare că doare și este inamicul nostru. Un tablou umbros în care să se regăsească o persoana fără să conștientizeze că apropiații pot fi elemente de susținere, viața profesională poate aduce valoare și satisfacție iar lucrurile acelea mici zilnice constituie energia de a ne simți utili, concentrați și în viată. Așa că:

  • Respirați adânc, deoarece sunteți în fața începutului sfârșitului unei relații și nu în fața pierderii existenței. Este multă durere într-o despărțire dar este o reacție normală în fața unei pierderi;
  • Identificați în ce punct va aflați. Este important să stabilim un punct din care pot porni celelalte direcții. Nu veți putea avansa într-un punct aflat in exterior dacă nu se poate lega de unul interior;
  • Priviți atât in interior cât și spre fostul/a partener/a atunci când vă gândiți la responsabilitate; aceasta se împarte în mod egal având in vedere ca relația este întotdeauna produsul interacțiunii a două persoane;
  • Accesați disponibilitatea de a vedea, auzi ceea ce vă transmite celălalt. Acest comportament nu ar trebui sa vă plaseze în situația în care să aprobați ceea ce spune dar cu siguranță va garanta rapiditatea înțelegerii si posibilitatea de a va oferi răspunsuri pentru a ieși din confuzie;
  • Acceptați faptul ca ați făcut multe eforturi până în acest punct;
  • Renunțați la idealizarea celuilalt, observați vulnerabilitățile pe care relația le-a avut;
  • Nu luați decizii sub impulsul fricii. Cu siguranță exista persoane de încredere cu care puteți discuta sau cereți ajutorul unui specialist;
  • Identificați nevoile si soluțiile din momentul prezent; cu siguranță sunt multe aspecte în care va puteți ancora;
  • Deși este dificil să vă vedeți în afara relației conștientizați că puteți beneficia de propria autonomie: ne putem reinventa stilul de viată și să resuscitam stima de sine;
  • Bucurați-vă de relațiile sociale. Este important să ne depășim frica de a nu mai corespunde, de a fi neinteresanți, plictisitori, neatrăgători sau stânjeniți de a fi văzuți din punct de vedere individual;
  • Evaluați constant evoluția emoțiilor. De exemplu: În acest moment știu care au fost punctele vulnerabile din relație? Pot să mă gândesc la celălalt fără să mă înfurii? Aș putea vorbi despre ea/el fără să simt nevoia de a plânge? Daca răspunsurile sunt pozitive înseamnă ca mergeți in direcția potrivită.

Ce să nu facem după o despartire?

Indiferent cât de lungă sau scurtă a fost o relație, cât de mult ne-a afectat sau nu pierderea acesteia reprezintă o perioada în care am investit timp, energie, sentimente și cu siguranță a avut o anumită importanță în ceea ce privește evoluția și dezvoltarea noastră. O relație presupune implicarea la toate nivelurile intimității: emoțională, cognitivă, socială, fizică și spirituală. De aceea este important să nu minimalizăm semnificația sfârșitului unei relații astfel încât să ajungem să negăm sau să ignorăm ceea ce am simțit la începutul acesteia. Cu toate acestea avem impresia că suferința simțită ar trebui onorată prin pedepsirea, izolarea sau devalorizarea noastră sau a celuilalt, aspect ce ne va adânci comportamentele dezadaptative sau ne va ține captivi într-o relație care nu mai există. Astfel că poate ajuta:

  • Să nu lăsați furia să acopere golurile interioare. Deși aparent ne face să ne simțim mai bine, este un mod de a ne face dreptate, subliniază modul în care ne-am simțit trădați este totuși o emoție care se poate extinde către a se întoarce împotriva noastră sau asupra celorlalți, devenind irascibili sau chiar agresivi;
  • Să nu rămâneți în capcana învinovățirii sau din contra a victimizării. Important este să găsim soluții de a merge mai departe;
  • Să nu creați situații de conflict uneori duse la extrem. Poate părea mai ușor să-l umilim, pedepsim sau să-l devalorizam pe celălalt decât să toleram că ne-am despărțit. Poate ne simțim în situația pierzătorului dar sentimentul acesta nu va dispărea dacă vom face tot posibilul să ne determinam fostul/a partener/a să simtă la fel;
  • Să nu va grăbiți în a sări peste niște etape normale ale acestui proces; a sta uneori pe loc nu înseamnă că nu putem privi înainte;
  • Să nu va lăsați prada tendinței de a va retrage și izola. Este important să rămânem conștienți că avem nevoie de timp pentru a ne reface dar aceasta refacere nu se va produce înstrăinându-ne de noi înșine;
  • Să nu atribuiți prin confluență trăirea din interiorul cuplului trăirilor la nivel individual. Ele pot fi percepute în mod separat;
  • Să nu folosiți relații-tampon pentru a pansa rănile, mai mult în situația în care nu exista desprindere de relația anterioară;
  • Să nu confundați recunoașterea suferinței cu procesul de autoînvinovățire fată de celălalt, fată de societate, familie sau religie. Este suficient să identificam potențialele greșeli fără a le interpreta din perspectiva altor persoane;
  • Să nu etalonați modelul altor cupluri;
  • Să evitați tendința de a atribui o imagine catastrofizantă despărțirii, ideilor despre sentimentele de iubire sau relații in general.

 

 

Ai nevoie de consiliere?

Programeaza-te chiar acum la terapie!

Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Intregrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Specializare în Psihoterapia de cuplu și Psihosexualitate.

Distribuie acest articol

Call Now Button