Dependența emoțională

Ce este dependența emoțională?

Dependența emoțională este un mecanism de adaptare, construit de regulă în perioada timpurie a vieții.

Aceasta însemnând o legătură deosebit de strânsă între două persoane, o sprijinire necondiționată a unui eu de un alt eu, cu riscul de a-și pierde identitatea devenind dependent de protecția și iubirea unui adăpost care îi oferă o falsă siguranță prin reconfirmarea lipsurilor emoționale. Dependența emoțională presupune să nu existe granițe care să delimiteze două persoane care în realitate sunt separate.

Cauzele dependenței emoționale

Dependența emoțională este o strategie relațională asupra felului în care o persoană ajunge să se adapteze diferitelor situații disfuncționale, solicitante provenite din gradul de stabilite al relațiilor din interiorul familiei.

Astfel că una dintre cauzele dependențelor emoționale este felul în care relațiile dintre membrii unei familii răspund nevoilor emoționale ale unui copil. Lipsa prezenței, a implicării sau a afectivității, pune în dificultate copilul care are nevoie să-și găsească strategii diferite pentru a putea gestiona golul interior.

Pe de alt parte existența abuzurilor, a situațiilor de boală fizică sau psihică, comportamentele compulsive și agresive, lipsa maturității și a responsabilității, alături de o atmosferă tensionată și conflictuală, sunt în sine factori favorizanți ai dezvoltării dependenței emoționale. Lipsa îndeplinirii nevoilor, precum existența unui mediu ostil dezvoltării unui copil pot genera o traumă la nivelul atașamentului, al legăturii simbiotice dintre părinte și copil.

O consecință, transformată într-o cauză a dependenței este și lipsa de înțelegere și de control a propriilor emoții și încercarea de a le rezolva în scenarii iluzorii, transformate apoi în așteptări ce vor fi proiectate cu ușurință asupra relațiilor viitoare.

Cum se manifestă dependența emoțională?

Dependența emoțională se manifestă în relație cu ceilalți prin dezvoltarea acelor comportamente, strategii și modificări ale imaginii fundamentale de sine, astfel încât acestea să ajungă să susțină procesul de identificare sau modelare a unei persoane în legătură directă cu o a doua persoană. Dependența emoțională se manifestă prin următoarele:

• Sentimentul de a dezvolta comportamental o responsabilitate excesivă față de alte persoane;
• Simț al datoriei hiperdezvoltat. Confuzia dintre limitele iubirii și ale responsabilității oferă sentimentul de condiționare al iubirii în funcție de felul în care o persoană reușește să răspundă nevoilor celorlalți, anulându-le pe ale sale;
• Ignorarea propriilor nevoi în favoarea îndeplinirii nevoilor celorlalți;
• Sentimentul profund al devalorizării și inutilității în momentul în care sacrificiile nu sunt recunoscute;
• Orientarea deciziilor în funcție de validarea sau invalidarea primită de la ceilalți;
• Grija excesivă față de a primi aprobarea altor persoane;
• Lipsa cunoașterii de sine. O percepție slabă asupra identității și a valorilor personale;
• O încredere de sine scăzută sau care are tendința să scadă cu ușurință atunci când primesc o atitudine critică și respingătoare;
• Tendința de a rămâne conectați și ancorați în relațiile cu ceilalți, tendința de a controla, schimba sau apropia persoanele care nu sunt disponibile emoțional sau care le-au rănit la un moment dat;
• Frica de abandon și de a fi singur, având tendința de a se agăța și mai mult de o altă persoană indiferent de toxicitatea relației;
• Dificultatea de a repera și reacționa la propriile emoții, deoarece rămâne strâns legat de emoțiile altora, cu care se și identifică;
• O imagine de sine scăzută urmată de imposibilitatea de a se dezvolta sau de a schimba ceva la sine;
• Tendința de a evita intimitatea și de a dezvolta un sentiment puternic al rușinii de a fi văzut;
• O toleranța ridicată față de suferință pe care o tratează ca o emoție normală și bine cunoscută într-o relație;
• Tendința de a face compromisuri și eforturi jucând adesea un rol de salvator pentru cei care au nevoie de ajutor, indiferent dacă îl solicită sau nu;
• Tendința de a avea relații toxice și solicitante din punct de vedere emoțional.

Există dependență constructivă?

O dependență constructivă este aceea care se bazează pe reciprocitate și pe satisfacerea nevoilor celor implicați în relație. Pe de altă parte are rolul de a stimula dezvoltarea ținând cont de nevoile fiecăruia și de etapa în care se află. Aceasta creează un sentiment de apartenență și legătură cu ceilalți, favorizează respectarea imaginii și a limitelor fiecăruia. Astfel că dependența constructivă apare, de exemplu, atunci când:

• Un copil are nevoie de părinții lui, are nevoie de îngrijire, afecțiune și protecție în funcție de etapa de vârstă în care se află, având capacitatea de a oferi totodată iubire necondiționată și multe contribuții la viața de familie;
• O parteneră are nevoie de iubire și de sprijin, în aceeași măsură în care și partenerul are nevoie. Într-o relație bazată pe un atașament sănătos sentimentele de iubire, fidelitate și suport sunt exprimate la fel de natural ca libertățile, fiind proprii alegeri;

Dependența distructivă

Formele distructive de dependență se regăsesc în diverse variante, însă putem regăsi două tipuri predominante:

• Trebuie să fii așa cum am eu nevoie. În această relație există un individ puternic și unul dominat. Urmările de regulă, pot fi controlul asupra celuilalt, supunerea, exploatarea, abuzul. Persoanele supuse nu sunt văzute așa cum sunt cu adevărat ci din contră le sunt minimalizate interesele și nevoile, exercitându-se o mare presiune de a se conforma dorințelor celor puternici. Această presiune se manifestă prin subminarea identității, inducerea sentimentelor de vinovăție, utilizarea abuzurilor fizice;
• Sunt aici pentru tine, așa cum ai tu nevoie. Din perspectiva aceasta se ajunge cu ușurință în punctul în care unei persoane îi este ușor să se supună celuilalt, să se adapteze exagerat, să se abandoneze pe sine. Are loc o reprimare progresivă a propriilor sentimente iar în măsura în care ajung victime ale unor abuzuri, preiau vina și punctele de vedere caracteristice ale agresorului.

Consecințele dependenței emoționale

Consecințele dependenței emoționale survin în mare măsură în momentul în care o persoană, cu o structură dependentă ajunge să nege existența problemelor, nu se confruntă cu ele și folosește ca mecanisme de adaptare reprimarea și lipsa de contact cu propriile nevoi. Prin urmare, se poate ajunge cu ușurință la următoarele consecințe:

• Lipsa cunoașterii propriilor nevoi conduce la formarea unor legături cu persoane nepotrivite din punct de vedere emoțional, indisponibile emoțional și care oferă foarte puțin în schimbul relațional;
• Lipsa cunoașterii propriilor emoții și valori, cultivă în timp sentimentul neîncrederii și al devalorizării. În situația aceasta relațiile formate în mod complicat pe scenariul dependenței ajung să confirme sentimentele de vinovăție, inadecvare al unei persoane pentru a fi iubită;
• Să respingă persoanele disponibile emoțional. Deși ceea ce oferă aceste persoane le-ar permite să-și înfrunte propriile temeri și nesiguranțe, se ajunge adesea la o situație în care le sunt forțate limitele până în punctul în care ajung să abandoneze sau să nu-și mai poată gestiona furia și frustrarea;
• Predispoziția către a tolera și accepta abuzurile emoționale, fizice sau sexuale;
• Dezvoltarea adicțiilor pentru mâncare, muncă, jocuri, droguri sau sex;
• Direcționarea comunicării către întreținerea unor tensiuni permanente însoțite de conflicte în detrimentul încurajării ei asupra rezolvării aspectelor interne personale și ale relației;
• Întreruperea contactelor sociale prin dezvoltarea unor atitudini și valori contradictorii celorlalți și dezvoltarea unor convingeri rigide și închise;
• Oboseala excesivă, provenită din efortul continuu alocat celorlalți, poate duce în timp la apariția stărilor de stres, anxietate și depresie.

Cum putem gestiona dependența emoțională?

La vârste mici, copiii au nevoie de trăirea dependenței ca și o trăire fundamentală. Într-o dezvoltare psihică, pe etape de vârstă și dezvoltare, oamenii învață din dependență felul în care își pot câștiga independența și autonomia personală. Alteori, când nevoile emoționale ale unui copil rămân nesatisfăcute și trăiește întreruperi ale dezvoltării atașamentului, trecerea către independență este amânată de nevoia de reparare și satisfacere a nevoilor rămase descoperite dezvoltând noi dependențe, doar că nepotrivite. Pentru a pute gestiona și întrerupe dependențele emoționale avem nevoie să:

• Abordăm terapeutic istoria și relațiile familiale pentru identificarea tiparelor disfuncționale de relaționare;
• Lucram asupra contactului cu propriile nevoi și dorințe, astfel încât să se poată reconstrui o viziune asupra vieții în conformitate cu cine este acea persoană;
• Lucrăm asupra fricilor de singurătate, abandon sau respingere;
• Creștem oportunitatea de cunoaștere, acceptare și valorizare personală;
• Dobândim capacitatea de a diferenția propriile sentimente de ale celorlalți;
• Dezvoltăm nevoia unor relații sănătoase, să depunem efort pentru a ne pregăti să primim ceea ce ne pot oferi persoane cu adevărat disponibile emoțional;
• Construim capacitatea de a discerne între realitate și scenariile iluzorii;
• Stimulăm nevoia de adevăr personal și de clarificare;
• Găsim resursele necesare pentru a construi speranța că există soluții la ceea ce considerăm că sunt problemele noastre.

Dependență vs. Autonomie

Autonomia spre deosebire de dependență, se referă mai degrabă la maturizare, desprindere, integrarea aspectelor atât pozitive, dar și negative și la asumarea responsabilității asupra propriei vieți. Deși pare că autonomia și nevoile simbiotice, de dependență presupun direcții diferite, ele se pot întâlni reciproc, armonizându-se în felul de a fi al unei persoane fără ca acest lucru să fie pus pe seama celuilalt, într-un raport constructiv și reciproc.

Autonomia presupune:

• A avea capacitatea de a desfășura acțiuni de unul singur;
• A folosi capacitatea intelectuală și cognitivă în a oferi individual cunoștințele și informațiile necesare;
• A putea să fie reperate nevoile astfel încât acțiunile să fie direcționate către a le satisface;
• A putea să ne exprimăm fără să avem nevoie de aprobarea celorlalți;
• A lua decizii, influențate de propriile argumente, chiar și atunci când ceilalți încearcă să ne direcționeze diferit;
• A construi o identitate personală, care să țină cont de ceea ce există în prezent, felul în care ne proiectăm în viitor și totodată ancorată în conștiința rădăcinilor și a trecutului, fără a ne mai identifica cu ele;
• A ne crea un sistem de valori potrivit pe care să încercăm să-l respectăm chiar și atunci când avem presiuni;
• A ne îndepărta de la tendința de a-i învinovăți sau responsabiliza pe ceilalți pentru viața proprie.

Articole asemanatoare

TULBURAREA BIPOLARA De ce se trezesc copiii noaptea plangand? Relatii la distanta

Psiholog-Psihoterapeut Alexandra Demian

Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Intregrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Specializare în Psihoterapia de cuplu și Psihosexualitate.