Aş începe prin a spune că oricărei persoane îi este atribuită o cale, dată de momentul naşterii, de familia în care ea apare, dependentă de achizițiile personale în copilărie, de modelele pe care le urmează în adolescență, de deciziile pe care le va lua odată cu maturitatea. Aceste momente îi permit individului să trăiască o serie de experiențe până ce ajunge să le înțeleagă, să le integreze și să le accepte și mai apoi să le accepte ca părți din sine. Această acceptare poate fi privită ca o misiune a fiecăruia ce presupune o recunoaștere a tuturor evenimentelor și a încărcăturii emoționale pozitive sau negative ca fiind părți ale experienței de viață.
Atâta timp cât o experiență este trăită în non-acceptare, umbrită de sentimente precum culpabilitate, teamă, furie, regret sau tristețe, oamenii își atrag persoane în jurul lor sau își creează circumstanțe care îi conduc către retrăirea aceleiași experiențe.
În primul rând putem vorbi despre puterea de a alege între ceea ce este bun sau nu pentru noi. Cum putem face acest lucru? Trebuie să devenim conștienți de consecințele experiențelor noastre, deoarece tot ceea ce gândim sau nu, tot ceea ce spunem sau nu, tot ceea ce facem sau nu sunt consecințe ale propriilor noastre acte. Dar de ce ne este atât de greu să alegem sau să ne înțelegem de la început și să trăim acceptarea? Răspunsul vine din Ego-ul nostru și din convingerile noastre. Ego-ul nostru reprezintă totalitatea memoriilor noastre, care devin foarte importante și foarte puternice ca să ne invadeze individualitatea. Ego-ul se întărește în momentul în care trăim o experiență, fericită sau mai puțin fericită iar această experiență rămâne înmagazinată în memoria noastră. De aici rămânem cu anumite concluzii personale, care mai apoi devin convingeri sau credințe, care ne împiedică să devenim ceea ce vrem să fim, multe dintre încercările sau dorințele noastre rămânând blocate.
Blocarea nevoilor, a dorințelor și a emoțiilor noastre aduce după sine patru etape: o persoană cunoaște durerea de a nu putea fi așa cum își dorește sau să se exprime așa cum dorește, apoi cunoaște o perioadă de criză, trecând printr-o stare de revoltă dar menținută sub o supapă de convingerile proprii, ajungând să trăiască un conflict interior iar în final pentru a-și diminua suferința, adoptă resemnarea, și printr-o adaptare creativă învață să supraviețuiască construind o parte a personalității mai ușor acceptată de sine, dar și de ceilalți.
Pe parcursul ultimelor etape ne creăm măști care să reprezinte acea nouă parte a personalității înăbușind-o pe cea autentică, care are rolul de a ne apăra în fața unei alte suferințe.
Astfel, Lise Bourbeau, într-una dintre cărțile sale descrie cu acuratețe aceste adaptări creative ca niște măști, care din studiile personale corespund unor răni importante, trăite de finnța umană.
Ele sunt în număr de cinci, prima dintre ele fiind cauzată de respingere iar masca de care are nevoie o persoană pentru a se apăra este cea a fugarului, manifestată sub forma neasumării responsabilității, neacceptarii celor din jur, pentru a evita o viitoare respingere.
Rana de abandon creează o mască a dependentului, care are tendința de se agăța de ceilalți și de a face ceea ce îi stă cu putință pentru a fi recunoscut ca extensie a celuilalt.
Rana de umilire, creează o persoană mascată de masochism, îndreptat spre propria persoană sau spre ceilalți pe principiul: mai bine îmi fac rău singur, decât să-mi facă rău ceilalți.
O persoană cu răni cauzate de trădare, va fi marcată de nesiguranță, de teamă sau de un sentiment de inferioritate după ce a trăit o agresiune iar el alege atacul și caracterul dominator pentru a-și manifesta controlul, astfel evitând o posibilă retrăire a trădării.
Nedreptatea ca și rană, vine cu sentimente dominate de frustrare și de credințe, precum nu sunt ascultat, nu contează emoțiile mele, nu primesc niciodată ceea ce merit, iar masca pentru acest tip de rană este rigiditatea, care îi permite să funcționeze între niște limite ușor acceptabile de ceilalți și din punct de vedere social astfel încât să mai poată trăi nedreptatea.
Importanța unei astfel de măști este în funcție de intensitatea rănii și are rolul său deosebit de important de a proteja oamenii în fața adâncirii crăpăturilor din oglinda sufletului și psihicului lor. Foarte important este că o mască reprezintă un tip de personalitate, care are un caracter propriu, datorită numeroaselor covingeri care s-au dezvoltat și care influențează atitudinea interioară dar ea devine vizibilă și în aspectul nostru fizic.
