Ce este frica de respingere socială și cum se manifestă
În viața oamenilor, ceea ce ar trebui să fie natural și să creeze plăcere, se întâmplă să devină o sursă consistentă de îngrijorări, frământări, renunțări sau chiar de suferință din cauza existenței fricilor sociale, care îi rețin de la ceea ce este o componentă sănătoasă și necesară, contactul cu ceilalți.
Una dintre aceste frici este cea de respingere, care se poate dezvolta într-o anumită anxietate socială și se manifestă prin:
- Sentiment de disconfort în contexte sociale;
- Frica față de evaluarea și judecata celorlalți;
- Tendința de a avea o atitudine critică și evaluativă față de propria persoană.
Respingerea poate fi similară unei fugi față de propria imagine, care păstrează amintirea unui sentiment inconfortabil și dureros. Adesea corespunde și unui sentiment de vinovăție față de sine, dezgust, aversiune și furie, îndepărtare de la contactul cu noi înșine.
Situații sociale în care apare frica de respingere
- Situațiile în care trebuie să ne afișăm performanța. Aceste situații se manifestă în modul explicit, atunci când avem un examen, interviu, prezentare și presupune să se afle în fața noastră, cel puțin o persoană care să evalueze felul în care facem anumite lucruri și ceea ce spunem;
- Situațiile în care involuntar întâlnim atenția celorlalți și ajungem să fim observați și priviți în timp ce desfășurăm o acțiune, fără a fi prevăzut acest lucru;
- Situațiile în care este nevoie să ne afirmăm cererile, nevoile, opiniile sau drepturile. Acestea sunt în strânsă legătură cu frica obținerii reacțiilor celorlalți ca urmare a solicitării sau expunerii noastre, cu teama că vor fi tratate cu respingere;
- Situațiile care necesită un contact direct și ne plasează într-o conjunctură socială mai intimă, cum ar fi să încercăm să dezvoltăm o relație de prietenie, să facem cunoștință cu membrii unui grup, să legăm o relație sentimentală sau să facem parte dintr-una;
- Situații în care nu putem evita interacțiunea, deoarece contactul se întâmplă instantaneu, suntem abordați de o altă persoană, ne întâlnim întâmplător cu un cunoscut, coleg, vecin etc.
Astfel teama de respingere, într-un grad mai pronunțat sau tranzitoriu, se poate simți în viața de zi cu zi, iar accentuarea ei dă un sentiment de izolare și singurătate, care creează confuzie și lipsa dorinței de a o depăși.
De unde vine frica de respingere?
Sentimentul de respingere vine adesea din experiențele dobândite în copilărie, atunci când o persoană suferă modificări la nivelul stimei de sine ca urmare a criticii, impunerii performanței, comportamentelor izolante și lipsite de empatie ale celorlalți.
Provine totodată din sentimente permanente ale lipsei de iubire, acceptare și integrare în relațiile cu ceilalți.
Importante în cronicizarea fricii de respingere sunt și experiențele de respingere socială efective, și anume, rupturile din relații, excluderea din diferite grupuri, îndepărtarea, umilirea, persecuția, comportamentele agresive.
Comportamente prin care mascăm frica de respingere socială
Pentru că la bază este o frică, avem nevoie să ne construim un sistem de apărare în jurul ei cu scopul de a ne ține cât mai departe de la ceea ce considerăm a fi un pericol și anume respingere. Funcționează pe principiul de fugă, luptă sau blocare dezvoltând strategii diverse în care tindem să acceptăm aspecte dureroase, dar nu la fel de dureroase precum ne imaginăm că ne aducem sentimentul respingerii:
- Fuga și nevoia de izolare din situațiile care par dificil de gestionat. Apare nevoia de retragere în sine, lăsându-ne expuși la propriile gânduri și emoții care de multe ori accentuează sentimentul singurătății și problema respingerii;
- Adoptarea unei atitudini reci, distante, uneori agresive față de ceilalți. Într-o astfel de strategie se preferă etichetarea propriei imagini drept nepotrivită și preferăm să nu ca ceilalți să nu se apropie în detrimentul perceperii respingerii;
- Erodarea relațiilor deja existente. Există tendința să proiectăm nemulțumirea și frustrarea asupra celor apropiați, de multe ori ca răspuns la încurajările și sprijinul pe care îl primim și pe care le percepem ca încălcare a limitelor noastre;
- Renunțarea, refuzul sau retragerea din situații care ar presupune expunerea, ca de exemplu, promovări sau evenimente în familie;
- Apelul la unor și autoironie, cu scopul de a nu vorbi cu adevărat despre sine;
- Tendința de a reprima teama de respingere printr-un comportament autoagresiv: consumul excesiv de substanțe, alcool, crizele de bulimie;
- Instalarea unor stări de anxietate și panică.
Cum putem face față respingerii
Experiența respingerii sociale este foarte dureroasă. Majoritatea noastră a simțit forme minore, respingeri discrete însă unii au trăit respingeri cu adevărat traumatizante. Rezultatul este oglindirea respingerii celorlalți în lipsa propriei acceptări, în fuga de cine suntem ca și cum propria imagine este ceva intolerabil, inconfortabil și dureros în același timp. Pe de altă parte dorința și motivația de a face eforturi suferă la fel de mult ca și propriile capacități de auto-gestionare.
Micile detalii întâlnite zilnic ne pot face să devenim motivați să gestionăm această teamă și totodată ne ajută să ne punem față în față cu propria imagine. Putem încerca astfel:
- Să exersăm conștiința de sine, să ne reactivăm identitatea, valorile, principiile și să facem apel la resursele interioare cu scopul de a încerca să ne cunoaștem mai bine și să ne folosim din nou stima de sine;
- Să renunțăm la fuga de sine prin abandonarea contactelor sociale. Este nevoie să căutăm sistematic legături sociale diverse și cu grade de intimitate vaste. Sensibilitatea la respingere ne îndeamnă să selecționăm persoane foarte fiabile care să ofere un sentiment de siguranță, sperând că nu ne vor dezamăgi. Faptul că putem avea prieteni foarte apropiați ar trebui să fie compatibil și cu posibilitatea de a avea mai mulți amici sau cunoștințe;
- Să evităm acele comportamente autodistructive, cum ar fi refugierea în somn, muncă, dependențe;
- Să acceptăm felul în care uneori trebuie să ne implicăm și să ne bucurăm de aspectele cotidiene, chiar dacă par derizorii. Însă contactul cu ele are un aport puternic în felul în care eforturile noastre vor avea un rezultat mai bun în capacitatea de autocontrol;
- Să ne ocupăm de consecințele respingerii din trecut, acordând atenție nu doar sentimentului ci și mecanismului nostru de detectare al acesteia. Dacă am suferit de aceste răni în trecut sistemul nostru a devenit hipersensibil, este pregătit cumva să sufere sau ne poate pune în situații de eșec. În prezent este posibil ca experiența trecutului să ne facă să ne simțim respinși chiar dacă nu suntem;
- Să încercăm să ne cunoaștem situațiile declanșatoare de anxietate care la rândul lor devin repere în autoevaluare. Această idee marchează atitudinea în care ne transformăm orice expunere într-una defavorabilă, atât timp cât, deși judecata celorlalți lipsește, noi suntem cei care încă ne mai judecăm;
- Să ne amintim faptul că ceilalți se gândesc și ei în cea mai mare parte a timpului tot la ei înșiși;
- Să luăm în calcul faptul că se întâmplă inevitabil să fim judecați. În schimb rămâne să decideți dacă sunteți dispuși să renunțați la întâlnirea unor persoane binevoitoare doar pentru a vă proteja excesiv de persoane potențial critice și evaluative;
- Să adoptăm comportamente proactive și să mergem în întâmpinarea celorlalți.
