Psi Concept

terapie cognitiv comportamentala

Articol redactat si documentat de Psiholog Alexandra Demian!

Psihoterapia cognitiv-comportamentala este o orientare in ceea ce privesc o serie de tehnici si strategii, cu multiple aplicatii in domeniul educatiei, psihoterapiei, psihiatriei dar si asistentei sociale, cu scopul de a modifica comportamentele, in vederea imbunatatirii lor.

Desi vizeaza teorii diferite fata de abordarea umanista de-a lungul timpului combinarea tehnicilor si viziunilor asupra cazului, din cele doua perspective, a adus beneficii majore in ceea ce priveste posibilitatea de succes a unei psihoterapii fie ca este individuala, de grup sau de familie.

Abordarea cognitiv-comportamentala aduce in lucrul terapeutic principii bazate pe observatie, corelate teoriilor invatarii, menite pentru a-i ajuta pe oameni sa renunte la comportamentele dezadaptative.

In aceste conditii procesul de invatare, care evolueaza de la simplu la complex, are rolul de a creste eficienta psihoterapiei.

Se concentreaza pe problemele curente ale acestora si pe factorii care ii influenteaza in prezent, accentuand rolul activ al beneficiarilor in a se angaja in diferite actiuni concentrate spre rezolvarea problemelor combinand doua terapii, cea cognitiva si cea comportamentala.

Rezolva problemele din viata ta chiar de azi!

Programeaza-te chiar acum la terapie!

Cum functioneaza psihoterapia cognitiv-comportamentala ?

Punctul central al psihoterapiei cognitiv-comportamentale il reprezinta analizarea gandurilor si a convingerilor (felul in care se organizeaza experientele de viata) negative ale unei persoane, cu privire la sine, viitor si lume, in general ca principali factori in determinarea simptomelor sau problemelor cu care se confrunta aceasta.

Gandurile si convingerile, de obicei se manifesta prin asteptari, evaluari sau redistribuiri ale responsabilitatilor.

Teoriile cognitive le considera ipoteze de lucru fapt care va permite analizarea lor obiectiva si obtinerea unui punct de vedere diferit in incercarea de a renunta la comportamentele disfunctionale si inlocuirea lor cu unele functionale modificand in sens pozitiv starile afective.

Pe de alta parte, demersul terapeutic, urmareste erorile de logica, numite distorsiuni cognitive (generalizarea, etichetarea, concluzionarea pripita, gandirea in alb si negru, etc) pe care le incadram in propriul stil de gandire, care odata identificate vor ajuta la modificarea rationamentelor eronate pe care le sustin.

Rolul terapeutului in cadrul psihoterapiei comportamentale

In analiza si definirea planului terapeutic, psihoterapeutul detine atributii importante in vederea identificarii si atingerii obiectivelor. Este nevoie de concentrarea sa activa in a aduna informatii despre aspectele cu caracter situational, precum si a observa amploarea si dimensiunile problemei expuse, precum si consecintele acestora.

Ulterior foarte importanta este nevoia de clarificare a problematicii, precum si planificarea si stabilirea comportamentelor tintite. Psihoterapeutul fixeaza o serie de obiective impreuna cu clientul asupra carora vor implementa tehnicile specifice.

Acestea se refera cu predilectie la identificarea conditiilor care genereaza si mentin problema, construirea planului de interventie terapeutica si implementarea acestora. Un alt aspect ce urmareste rolul psihoterapeutului este acela de a evalua modificarile si achizitiile nou formate in vederea eficacitatii psihoterapiei.

Strategii si tehnici cognitiv comportamentale

Demersul terapeutic din perspectiva psihoterapiei cognitiv comportamentale este sustinut de o serie de strategii si tehnici psihoterapeutice.

Acestea se vor ghida dupa principiul in care functioneaza aceasta abordare astfel incat problematicile expuse si starile afective asociate, sunt sustinute de modul distorsionat al gandirii.

Astfel ca putem vorbi despre :

  • Evaluarea intensitatii starilor afective in incidenta analizarii gradului de veridicitatea al gandurilor, proiectate in diferite convingeri negative. Explicarea modului in care gandurile genereaza stari afective, precum si ajustarea realitatii prin distinctia dintre ceea ce reprezinta un gand si ce sunt faptele reale;
  • Identificarea convingerilor specifice ce reprezinta motorul comportamentelor expuse, ca fiind nedezirabile;
  • Identificarea distorsiunilor cognitive si conceptualizarea modului in care gandurile si convingerile negative au la baza diferite erori de logica. Mai multe exemple de distoriuni negative : gandirea in termeni extremi, etichetarea (de exemplu o persoana isi atribuie diferite etichete negative), citirea gandurilor (atunci cand o persoana este convinsa de ceea ce gandeste celalalalt fara a avea suficiente date care sa sustina aceasta ipoteza), citirea viitorului (cand ne imaginam o reprezentarea negativa a unei situatii, a unui eveniment), blamarea celorlalti in lipsa responsabilitatii personale, realizarea de comparatii nerealiste etc ;
  • Testarea validitatii si incercarea de a combate gandurile negative automate, strategie realizabila prin verificarea gandurilor irationale, analiza comportamentelor si a actiunilor si totodata analiza beneficiilor si costurilor mentinerii unor atitudini disfunctionale ;
  • Jocurile de rol in care se va exprima verbal continutul gandirii negative avand posibilitatea de a contracara cu elemente reale si pozitive ;
  • Tehnici de relaxare si inductie a continuturilor pozitive;
  • Tehnici ce au ca scop modificarea perspectivei, a evaluarii experientelor intr-un mod gradual si diversificat. De exemplu in analiza unei situatii, se incearca acoperirea tuturor zonelor esential afectate : emotional, cognitiv, somatic, comportamental, social si motivational ;
  • Introducerea si exersarea gandirii optimiste.

Ce urmareste o prima sedinta de psihoterapie in cazul in care optam pentru o abordare cognitive-comportamentala?

O prima sedinta de psihoterapie urmareste in primul rand stabilirea unui contact intre client si psihoterapeut, crearea unei aliante si analiza rezonantei interactiunii lor.

Totodata, clientii vor discuta despre nevoia lor de a participa la psihoterapie, nevoie sustinuta de regula de natura problematicilor sale actuale.

Astfel ca este necesara analizarea problemei in contextul si situatia de viata, incercand sa se obtina o imagine cat mai complexa asupra felului in care psihoterapia poate sa evolueaze.

Se fixeaza directii, se stabilesc obiective si se discuta despre strategiile si planul terapeutic in incercarea de a plia cat mai bine aspectele esentiale de lucru cu personalitatea si componenta cognitiv-comportamentala a persoanei prezente.

Tipuri de probleme abordate in psihoterapia cognitiv-comportamentala

Tehnicile specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentala pot fi utilizate in urmatoarea serie de probleme cu care ne putem confrunta precum :

  • atacuri de panica;
  • anxietate;
  • depresie;
  • dependente(alcool, droguri)
  • tulburari de dispozitie afectiva;
  • frici sau fobii specifice;
  • tulburari emotionale;
  • lipsa controlului asupra reactiilor si comportamentelor generate de trairi emotionale intense ;
  • stresul ;
  • sindromul de stres post-traumatic ;
  • tulburari ale conduitei alimentare ;
  • crize in relatia de cuplu, de familie.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala pentru copii si adolescenti

Aceasta forma de psihoterapie poate da rezultate foarte bune si in lucrul cu copiii sau adolecentii, tinand cont bineinteles de diferentele intre stilurile de gandire si caracteristicile modelului cognitiv, specifice adultilor si cele ale primei categorii descrise.

Cateva dintre tehnicile folosite cu predilectie in lucrul terapeutic, se pot incadra in strategii ce vizeaza particularitatile comunicarii, putand sa vorbim aici despre intelegerea semnificatiei termenilor, definirea problemelor, dialogurilor sociale, exprimarea gandurilor si a trairilor, parafrazarea etc.

Pe de alta parte este important pentru copii sa reuseasca sa-si conceptualizeze trairile incadrandu-le cu elemente reale in evenimentele si situatiile traite de ei. Astfel ca au nevoie sa inteleaga ce se intampla si totodata sa identifice cauzele diverselor evenimente inlaturand convingerile disfunctionale realizand o ordine subiectiva intr-o lume interioara de multe ori dezorganizata sau haotica.

Important este de asemenea obtinerea indicatorilor emotionali pentru a-i ajuta sa-si exprime starile afective, monitorizarea lor si obtinerea sprijinului in situatiile de criza.

Fie ca vorbim de stari anxioase, depresive, stari de furie accentuate sau agresivitate, opozitionism, frica sau fobie sociala psihoterapia isi propune in cazul copiilor si adolescentiolor sa poata realiza conexiuni intre starile lor afective, situatii, ganduri si convingeri in vederea adaptarii actiunilor lor ce ducurg din acestea.

Obstacole ce pot aparea in calea unei psihoterapii eficiente?

Persoanele care opteaza pentru psihoterapie pot experimenta rezistente impotriva imaginilor si impulsurilor generatoare de schimbare. Aceste rezistente pot veni ca urmare a lipsei abilitatilor de a se incadra in procesul terapeutic si de a raspunde principiilor acestuia, a asteptarilor eronate si neclarificate asupra rezultatelor obtinute in procesul terapeutic, a convingerilor negative asupra modificarii comportamentelor si a beneficiilor ulterioare, trairea altor experiente negative.

Daca ne referim la factori ce tin de psihoterapeut putem vorbi despre insuficienta informare a clientului despre tratamentul psihoterapeutic, lipsa relatiei terapeutice, absenta obiectivelor terapeutice precum si lipsa creativitatii si a flexibilitatii.  Procesul terapeutic poate fi ingreunat si de factori de ambianta cum ar fi : alti factori stresanti care impiedica schimbarea, atitudinea familiala contrara nevoilor clientului, factori de natura financiara, lipsa sau limitarea suportului exterior, cerintele nerealiste sau nejustificabile.

Beneficiile obtinute in urma psihoterapiei cognitiv-comportamentale

Pe parcursul psihoterapiei o persoana va invata sa:

  • dezvolte mecanisme adaptative in gestionarea atacurilor de panica, in reducerea si eliminarea lor ulterioara;
  • inteleaga simptomatologia si modelul cognitiv specific anxietatii sau depresiei ;
  • reuseasca sa acceseze resursele si comportamentele necesare combaterii cauzelor si simptomelor specifice : atacurilor de panica, anxietatii sau depresiei ;
  • creasca nivelul de constienta a gandurilor negative, a credintelor limitative in vederea modificarii lor;
  • gestioneze fricile si sa lucreze activ la indepatarea cauzelor mentinerii fobiilor;
  • gestioneze timpul si resursele in vederea cresterii calitatii vietii;
  • stabileasca cu usurinta obiective si pasi in realizare lor pe care sa-i urmeze;
  • obtina un mod de gandire optimist in a evalua situatiile cu care se confrunta;
  • identifice felul in care experientele trecute se regasesc in experientele prezente;
  • se ancoreze mai mult in prezent si sa se conecteze cu usurinta la realitatea vietii sale;
  • creasca motivatia si implicarea in actiunile sale;
  • dezvolte strategii de comunicare eficiente;
  • inteleaga mecanismele comportamentale personale din interactiunea cu alte persoane.

Transforma problemele in avantajul tau!

Programeaza-te chiar acum la terapie!

Call Now Button
× WhatsApp