Ce sunt abandonul si teama de abandon ?

Abandonul reprezinta trairea unei persoane ca reactie la parasirea sau lipsa dorintei unei alte individualitati de a-i fi alaturi. De regula persoana dorita pleaca sau se indeparteaza temporar sau permanent. Abandonul se concentreaza pe a avea sau a face, astfel incat cel care sufera simte ca nu mai are sau nu mai poate face nimic alaturi de cel investit semnificativ, independent de vointa sa personala.

Teama de abandon se instaleaza ca urmare a experientei de pierdere fizica sau emotionala si se manifesta prin tensiune si atentie sporita precum si printr-o serie de mecansime care incearca sa impiedice retrairea abandonului in sine.

Cum recunoastem teama de abandon ?

Deoarece abandonul nu se manifesta doar prin parasirea fizica dar si prin lipsa conectarii emotionale, o persoana poate simti frica de a fi abandonat desi este in proximitatea celorlalti. Astfel ca putem identifica manifestarea acestei temeri prin:

• sentimentul de singuratate pe care il avem constant, fie ca vorbim despre singuratate intrapersonala sau interpersonala ;
• Aparitia sentimentului de insecuritate relationala ;
• cresterea nivelului de anxietate(devenim agitati, tensionati, iritati) in legatura cu plecarea noastra sau a celorlalti, fie ca vorbim despre o plecare in vacanta sau cu scop profesional ;
• dificultatea de a renunta la relatii si situatii desi au un caracter nefavorabil ;
• nevoia excesiva de a primi atentia si prezenta celorlalti ;
• dificultatea de a comunica cererile si nevoile deoarece exista pobilitatea ca celalalt sa nu fie de acord, sa ignore, sa refuze sau sa nu raspunda in concordanta cu asteptarile pe care le avem ;
• aparitia unor simptome fizice in lipsa altor afectiuni la posibilitatea desprinderii: dureri de cap, de stomac, de spate.

Cum ajunge un copil sa se simta abandonat ?

Pentru ca aceasta teama isi are originea de regula in experientele timpurii ale micii copilarii, aceasta se fixeaza in momentul unor trairi pe care copilul nu stie, nu poate si nu are dezvoltate suficient abilitatile pentru a le gestiona in lipsa unui cadru oferit si transmis in principal de parintii sai.

Mai mult vorbim despre momentul in care acestia nu raspund trairilor sale emotionale, nu le cunosc sau le ignora, nu insotesc copilul intr-un proces de desprindere treptata fapt care nu ii faciliteaza intelegerea in timp si spatiu a absentei temporare sau pur si simplu dispar definitiv din viata acestuia.

In functie de varsta copilului trebuie sa tinem cont de construirea reprezentarilor reale in dezvoltarea sa, astfel incat este important daca poate percepe si intelege aparitia si disparitia fizica a parintelui si totodata contextul in care se formeaza confimarile prin repetarea unor comportamente ale adultilor din jur introduse treptat in rutina copilului, astfel incat teama sa fie inlocuita cu sentimentul sigurantei.

Cu toate acestea un copil se poate simti abandonat atunci cand:

• Unul dintre parinti sau ambii dispar din viata copilului prin deces sau separare;
• Este lasat in grija unei terte persoane pentru o perioada definitiva;
• Apare un alt copil in familie, iar care mama isi petrece tot timpul ingrijind noul membru ignorand sau amanand repetat nevoile primului copil;
• Este lasat brusc in grija unei alte persoane pentru o perioada mai lunga, interiorizand senzatia ca nu-si va mai regasi mama/tatal si totodata senzatia posibilei repetari a acestui moment asupra careia nu are niciun control;
• Este lasat singur acasa sau sa se descurce in diferite situatii;
• Mama(daca este ingrijitorul principal) este bolnava sau lipseste iar tatal nu este disponibil sa-l ingrijeasca;
• Timpul petrecut impreuna lipseste sau este foarte scurt si lipsit de calitatea unei conectari sanatoase;
• Ii sunt ignorate nevoile in lipsa unui raspuns afectiv din partea celorlalti.

Cum se transforma abandonul in teama de abandon la copii?

Copiii care sufera de teama de abandon traiesc adesea un gol interior, profund afectiv datorat lipse indeplinirii nevoilor lor emotionale. De obicei, daca vorbim despre un copil foarte mic, un bebelus si se regaseste intr-una dintre situatiile descrise mai sus reactia lui naturala va fi de a plange neconsolat pentru perioade lungi.

Tacerea adoptata ulterior este pusa adesea pe seama adaptarii sau linistirii copilului, in timp ce realitatea sa interioara reactioneaza la senzatia de oboseala si nevoii de supravietuire prin economisirea energiei, in timp ce din punct de vedere emotional teama si disconfortul raman la acelasi nivel ridicat desi fizic nu se mai manifesta.

Pana la varsta de 2 ani, teama de abandon se poate instala si pe baza hranirii necorespunzatoare nevoilor copilului, fragmentand necesitatea sa de contact afectiv asociata procesului hranirii.

Intelegerea de sine si a lumii a copiilor este intr-o continua constructie in momentul in care este zdruncinata de a astfel de experienta, astfel ca procesarea informatiei este limitata la nivel cognitiv si nu poate sa-si formeze o reprezentare complexa despre circumstantele realiste in care a aparut abandonul.

Mai mult in lipsa intelegerii conceptuale copilul se foloseste de propria creativitate si capacitate de fantasmare pentru a-si explica trairile. In cazul acesta modul de evolutie al reactiilor, depinde de mai multi factori: nivelul lor de dezvoltare emotionala, cognitiva, psihosexuala si sociala; caracteristicile familiei in care traiesc, relatiile pe care le au cu alti membrii ai familiei sau alti copii, alti factori sociali caracteristici culturii din care fac parte.

Semnalele pe care le poate oferi copilul in contextului trairii abandonului pot fi: neliniste sau ingrijorare chiar si in prezenta parintilor, accese de furie sau de tristete prelungite, refuzul total de  a ramane singur chiar si pentru cateva momente, dereglari ale somnului insotite de cosmaruri, lipsa poftei de mancare, lipsa motivatiei fata de activitatile care pana atunci ii placeau, regreseaza adoptand comportamente ale copiilor mai mici, aparitia unor somatizari fizice precum durerile de cap sau de stomac.

Lipsa gestionarii emotionale si incadrarii trairilor copilului in contextul sau intern sau de mediu, vor facilita instalarea fricii de abandon si ulterior a traumei cu dezorganizari intense la nivelul tiparului sau de atasament.

Cum pot ajuta copii sa gestioneze teama de abandon?

Lucrul terapeutic cu copii vizeaza schemele procesuale in trecerea de la situatie la reactia lor si ar trebui sa ajute la compensarea si echilibrarea experientei. Astfel ca in functie de conditiile descrise mai sus, psihoterapia urmareste un aspect reparator si unul preventiv, concentrat pe mijloace de adaptare sanatoase de a evitare a asocierii unui eveniment asemanator cu o eventuala catastrofa emotionala pentru copil.

In functie de varsta copilului se pot accesa tehnici in directia obtinerii constientizarii si conceptualizarii situatiei reale precum si crearea unui cadru sigur pentru exprimarea trairilor emotionale pe care este necesar sa le asociem emotiilor si sentimentelor in conectarea la realitate.

Variantele potrivite in psihoterapia copilului sunt:

• basmele terapeutice ( deoarece se adreseaza intuitiei si fanteziei, este un instrument de cunoastere si largeste spatiul interior al copilului cu o noua poveste care destructureaza vechiul tipar al conflictului interior)
• metaforele terapeutice ( faciliteaza schimbarea perspectivei, dezvaluind noi semnificatii si solutii la situatia prezenta)
• terapia prin desen, metodele proiective (va facilita cu usurinta descrierea lumii sale interioare si emotiile asociate acesteia)
• jocurile adaptate varstei cu caracteristici cognitive, emotionale, adaptative, creative sau de miscare in care sunt aduse la viata trairi ce usureaza descarcarea emotionala, integrarea experientelor si reconfigurarea fricii in sentimentul de siguranta.

Cum arata teama de abandon la adulti?

In viata adultilor teama de abandon este de multe ori o reflectare a unei traume de abandon sau pierdere, instalate in copilarie sau in prezent. Daca la varste fragede copilul nu poate conceptualiza disparitia celuilalt si o traieste mai degraba emotional, in cazul adultilor emotia asociata tristetii sau neputintei, se extinde in toate domeniile vietii sale, generand ganduri, comportamente, simptome fizice, actiuni si conduite care graviteaza in jurul fricii de abandon.

Putem regasi abandonul si urmarile sale in relatiile de cuplu, de familie, in relatiile profesionale sau sociale. In urma acestuia adultii experimenteaza o atitudine bine conturata a personalitatii dependente. Astfel de personalitati au nevoie de confirmarea repetata a prezentei si ghidarii persoanelor din jur, in special din partea celor investite emotional, precum si de suportul lor neconditionat in caz de esecuri sau reusite.

Ceea ce au nevoie este mai degraba obtinerea asigurarilor privind sustinerea si mai putin a ajutorului celorlalti. Vorbim mai degraba despre o vulnerabilitate care functioneaza ca un mecanism de aparare impotriva singuratatii si mai putin despre imposibilitate sau neputinta. Una dintre credintele personale este ca atunci cand ceilalti il vor privi ca fiind independent se vor indeparta sau il vor abandona.

Apare tendinta de a se agata de ceilalti, de a intra usor in relatii stranse, se simte responsabil pentru ceea ce simt ceilalti precum ii vede si pe ei responsabili pentru ceea ce simte el. Se identifica usor cu emotiile persoanelor din jur, vorbeste cu usurinta despre problemele si incercarile sale.

La polul opus al dorintei de dependentizare apare nevoie de izolare, ca si adaptare creativa cu scopul de a evita relatiile, iar prin ele abandonul in sine. Stima de sine este de obicei afectata, fiind umbrita de un sentiment de lipsa a valorii si importantei persoanale.

Relatiile de cuplu pot fi influentate de teama de abandon?

In relatiile de cuplu, cand unul dintre membrii experimenteaza teama de abandon, va avea rolul unei persoane foarte tolerante, care mai degraba pare pregatita sa infrunte situatii dificile decat sa fie parasita.

Alege de multe ori sa ascunda suferinta, formeaza o imagine idealizata a partenerului si a relatiei si o prezinta intr-o lumina pozitiva prietenilor sau familiei. Astfel ca, in incercarea de a evita abandonul celuilalt experimenteaza un abandon personal intr-o situatie de multe ori toxica sau dureroasa  pe care experientele reale o sustin dar pe care o respinge in interior cu aplomb.

Pentru a evita abandonul, o persoana care experimenteaza o astfel de frica creaza un intreg sistem de credinte si valori care sustin relatia. Una dintre ele este aceea ca iubirea sa suficienta sau adevarata este cea care va determina o schimbare in partener/a sau face ca aspectele necorespunzatoare sa fie minimalizate.

O alta idee  importanta este aceea de a prioritiza nevoile celuilalt, deoarece in acest mod se va simti implinit in relatie si nu va pleca niciodata.

O alta credinta consta in a face incercari repetate de a se adapta partenerului, fapt absolut normal doar daca sunt acceptate si negociate reciproc.

Fuga de abandon si incercarea a retrai sentimentul vine adesea cu o serie de costuri cum ar fi adaptarea exagerata la diferite persoane sau situatii, pierderea sentimentului identitatii de sine, abandonul de sine si supunerea in fata nevoilor celuilalt, dezvoltarea anxietatii sau a depresiei.

Pot sa vindec teama de abandon prin psihoterapie?

Asistenta terapeutica in ceea ce priveste reducerea sau vindecarea fricii de abandon, in relatiile de cuplu sau in alte relatii pe care le experimentam, se concentreaza pe intelegerea complicatiilor in viata prezenta, pe intelegerea si recunoasterea comportamentelor specifice prin constientizare si reconstituire simbolica a scenariilor repetitive care au nevoie de un deznodamant lasand altora noi sa se poata crea.

Aceste strategii sunt sustinute concomitent de lucrul cu sine, in ceea ce priveste stima de sine, accesarea unei vointe sanatoase, vindecarea partilor ranite si accesarea partilor sanatoase, aflarea autodeterminarii si umplerea constienta a sentimentului de gol interior.

Acest proces in sine ar trebui sa inlature abandonul prin renuntarea la idealizare, la sentimentele contradictorii, la rolul de victima, agresor sau salvator in acelasi timp prin gasirea unor limite noi si sanatoase, intrarea in relatii noi, pozitive in care sa ne simtim in siguranta cu noi insine departe de parteneriate complicate prin dependenta si frica de a fi parasit, prin dezvoltarea unui sentiment sanatos al corpului nostru pastrand o transparenta incoruptibila a lumii noastre interioare fata de noi insine.