1. Home
  2. /
  3. Blog
  4. /
  5. Tipuri de atasament
tipuri de atasament

Tipuri de atasament

By Psiholog-Psihoterapeut Alexandra Demian

Posted in

O scurtă introducere în conceptul de atașament

Atașamentul este un principiu natural și un fenomen psihic ce subliniază ceea ce se petrece între noi, oamenii și în general asupra ființelor ce supraviețuiesc. Astfel că, atașamentul presupune legăturile emoționale dintre oameni, include funcția biologică a legăturilor afective, subliniază tiparul de adaptare al unei persoane în apropierea de o alta. Pe de altă parte John Bowlby, psihoterapeutul care a atras atenția asupra fenomenului atașamentului, menționează felul instinctual, dublat de rațiuni biologice și de supraviețuire care ne aduce pe lume echipați și pregătiți să menținem atașamente pe tot parcursul vieții.

Atașamentul se formează pe baza atingerii, a sensibilizării simțurilor perceptive(miros, gust, auz, văz), a manifestării emoționale, a conținuturilor mentale(gânduri, amintiri), a cuvintelor și a limbajului în general. Astfel că, atașamentele sunt dominate de părțile emoționale, de schimbul acestora în relație ca fiind esențial, fie că vorbim despre împărtășire, fie că vorbim despre reacția unei persoane la iubire, tristețe, bucurie, frică sau furie. Aici putem să adăugăm și potențarea schimbului de gânduri, deoarece oamenii au întotdeauna gânduri și idei în legătură cu cei din jur în urma cărora își doresc să existe reacții.

Nevoia unei persoane de a avea relații creează un comportament de atașare, ce se proiectează mai departe în afecțiunea și schimburile reciproce. În acest mod nevoia și atașamentul în sine al unui copil este strâns legat de capacitatea de adaptare la propriul comportament de atașament al părinților. Această idee este foarte vizibilă în contextul în care relația este oprită sau pusă pe pauză. Reacțiile copiilor sunt de obicei emoționale și trec prin frică și panică, furie și supărare sau disperare și apatie.

Faceți un exercițiu de rememorare și încercați să vă amintiți cum reacționați în prezența mamei și în lipsa ei. Ce sentimente apăreau? De frică sau calm, furie sau liniște, disperare sau retragere? Cum vă raportați la prezența unui înlocuitor al mamei sau la sentimentul de singurătate? Ce emoții vă cuprindeau atunci când vă regăseați? Erați calmi, bucuroși, retrași sau furioși?

Aceste emoții trăite profund, nu aparțin doar perioadei copilăriei, ci cu o privire mai atentă le regăsim și în relațiile, comportamentele, stilurile de manifestare a afecțiunii în prezent. Teoriile atașamentului pot fi extinse atât la adulți, cât și la relațiile adulte. Drept urmare în fiecare se construiește un atașament ca urmare a propriilor experiențe ce poate fi clasificat în mai multe tipare specifice.

Tipare de atașament

  1. Atașamentul securizant.

Copilul primește disponibilitate afectivă, va găsi răspuns pentru situațiile de stres sau înfricoșătoare. De aceea este caracterizat prin curiozitate și nevoie de explorare a mediului său. Caută apropierea de mamă, se simte trist în lipsa ei și o primește cu bucurie căutând contactul fizic.

  1. Atașamentul anxios-evitant.

Copilul trăiește lipsa încrederii și a sentimentului de siguranță că va primi afectiune, protecție sau sprijin. De obicei adoptă atitudinea independentă într-un mod forțat și va experimenta un conflict interior între a merge în contact și a refuza chiar și atunci când părinții se apropie. Devine furios și oscilează între sentimentul de dezamăgire și nevoia de a găsi consolare.

  1. Atașamentul anxios-rezistent.

În cadrul acestui stil de atașament este foarte prezentă anxietatea de separare, descrisă prin incertitudinea că părintele va fi acolo. Copilul respinge de obicei oferta de contact, adoptă atitudinea de a se retrage din relație, nu are reacții puternice în momentul în care este lăsat singur și învață să se adapteze fără a avea așteptări.

  1. Atașamentul dezorganizat.

În această situație copilul trăiește stări emoționale conflictuale. Fie evită sau respinge contactul, fie cere afecțiune, fie se bucură de revederea părintelui, fie se poartă mecanic sau îngheață. În cazul acesta își percepe părintele ca o amenințare pentru care simte si iubire, încearcă să aprobe, să  accepte o persoană de care este legat dar care în același timp este și sursa neliniștii lui.

Lipsa atașamentului rezultat din despărțirea sau dispariția persoanei de referință sau dezvoltarea unui atașament nesigur ca urmare a comportamentului părinților sau persoanelor puternic investite reprezintă o premisă pentru dezvoltarea psihică a copilului crescând apariția unor tulburări de atașament. Acestea vor apărea în comportamentul copilului într-o formă constantă și exagerată. De exemplu poate dezvolta un comportament extrem de docil sau agresiv, poate să-și asume roluri inverse cu ale părinților și să devină foarte îngrijorați în legătură cu starea emoțională sau fizică a acestora. Pe de altă parte se poate opune afecțiunii părinților, evită contactul vizual, încearcă să obțină controlul oricărei situații, are relații slabe cu cei de vârsta lui, poate avea un comportament distructiv, cerințe insistente  și nepotrivite, poate avea probleme de alimentație, să manânce prea mult sau din contră extrem de puțin.

Impactul tiparelor de atașament asupra comportamentului adulților

În mod natural, conceptul de atașament vizează și viața interpersonală, plasează oamenii în contextul relațiilor lor. Putem să regăsim impactul acestuia în suma comportamentelor observabile în interacțiuni.

La nivel individual atașamentul securizant dezvoltă un anumit stil și o strategie menită pentru a putea face o corelație între indicatorii pozitivi ai reacțiilor psihice cu modalitatea de interacțiune. Se poate observa o capacitate mai bună de a face față factorilor stresori, o stimă de sine stabilă, sentimentul încrederii și al curiozității, optimismul, capacitatea de a gestiona emoții dificile, de a fi asertiv și de a înțelege perspective diferite. Pe de altă parte un atașament sigur oferă și deschidere către înțelegerea nevoilor celorlalți, către oferirea ajutorului, integrarea și acceptarea lor. Gestionează mai eficient un conflict păstrând relații bune cu cei din jur dând dovadă de empatie și o bună capacitate de relaționare.

Atașamentele de tip anxios, evitant, rezistent sau dezorganizat întâmpină mai multe probleme în ceea ce privește capacitatea de a rămâne conectați la emoțiile negative, au un sentiment de pierdere al controlului accentuat și totodată se simt copleșiți și de blocajul în a se simți apropiați și a cere ajutorul celorlalți. Există o mai mare predispoziție către a dezvolta vulnerabilități asociate diferitelor forme de anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă caracterizate prin sentimente puternice legate de pierdere, singurătate, abandon sau către performanță, autocritică sau autosabotare.

Importanța abordării problemelor de atașament

  1. Răspunde nevoilor și obiectivelor umane de a crea legături, senzația de conexiune și confort, încurajează eforturile de a comunica cu ceilalți;
  2. Atașamentul față de o persoană semnificativă creează o senzație de siguranță și de refugiu în situații sensibile de stres;
  3. Creează un echilibru emoțional și oferă capacitatea de a ne organiza experiențele în mod coerent astfel încât să ne putem exprima nevoile;
  4. Facilitează sentimentul de dependență constructivă, astfel încât să putem cere ajutorul și să fim capabili de a comunica în detrimentul unei independențe forțate și nesigure;
  5. Face ca separările sau pierderile ulterioare să fie resimțite mai puțin traumatizante;
  6. Crește capacitatea de a oferi încredere celor din jur și de a gestiona relațiile apropiate;
  7. Oferă disponibilitate față de apropierea de ceilalți și de a răspunde nevoilor lor;
  8. Permite un caracter accentuat al reciprocității împărtășirii emoțiilor, gândurilor și valorilor dar și al siguranței intimității.

Este posibilă schimbarea tipului de atașament prin psihoterapie?

În ceea ce privește atașamentul, psihoterapia își propune în primul rând să ofere un mediu și o relație sigură, stabilă, corectă și disponibilă, să conțină experiențele emoționale ale unei persoane pentru a întrerupe vechile tipare de comportament. Prin procesul psihoterapeutic este necesar să fie vizibile modalitățile în care oamenii se angajează în diferite tipuri de relații, să analizeze originile acestora asupra felului în care le sunt distorsionate percepțiile asupra lumii ca apoi să găsească alternative mai bune.

Schimbarea vine din relație și din capacitatea de a explora lumea interioară a celui implicat în proces. Aceasta presupune în primul rând reglarea emoțiilor la nivel individual și interpersonal. Apoi crearea unui loc de siguranță în care emoțiile să poată fi manifestate și explorate ca mai apoi să poată lega realitatea internă de continuul proces al vieții. Ca urmare a acestor primi pași sunt necesar de identificat strategii potrivite pentru a obține echilibrul emoțional chiar și atunci când apar situații vulnerabile. Totodată rămâne valabilă conștientizarea influențelor trecutului în prezent pentru obținerea înțelegerii și a motivației de a rămâne în noile modele create de gestionare a afectelor. Noile posibilități de a fi ale unei persoane vor întrerupe felul în care aspectele trecute urmează să se repete.

Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Intregrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Specializare în Psihoterapia de cuplu și Psihosexualitate.

Distribuie acest articol

Call Now Button