Ce este tulburarea de stres posttraumatic?
Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este o tulburare psihiatrică (un tip de tulburare de anxietate), ce poate apărea la persoanele care au experimentat sau au asistat la un eveniment traumatic, cum ar fi un dezastru natural, un accident grav, un act terorist, război / luptă/ viol sau care au fost amenințați cu moartea, violență sexuală sau vătămări grave.
Majoritatea persoanelor care au trăit un eveniment traumatic vor avea reacții de tipul: șoc, furie, nervozitate, frică și chiar vinovăție. Aceste reacții sunt frecvente și, pentru majoritatea oamenilor, dispar în timp. Cu toate acestea, pentru o persoană cu PTSD, aceste sentimente continuă și chiar cresc, devenind atât de puternice încât împiedică persoana să își desfășoare activitățile în mod normal.
Care este prevalența acestei tulburări?
Conform statisticilor, prevalența la 12 luni în rândul populației adulte din SUA este de 3,5%. Valorile estimate sunt mai scăzute în Europa și în majoritatea țărilor din Asia, Africa și America Latină, în jur de 0,5-1%. PTSD este mai frecventă în rândul veteranilor și altor persoane a căror profesie crește riscul de expunere traumatică (polițiști, pompieri, personal din asistența de urgență). Cele mai mari procente ( variind de la o treime la până la mai mult de jumătate din cei expuși) se întâlnesc în rândul persoanelor care au trecut printr-un viol, o confruntăre militare sau captivitate, lagăre de concentrae sau genocide pe motive etnice sau politice. Prevalența PTSD de intensitate clinică pare să fie mai scăzută la copii și vârstnici comparativ cu populația generală. Femeile au de două ori mai multe șanse să dezvolte PTSD decât barbații.
Potrivit Centrului Național pentru PTSD, un program al Departamentului SUA pentru Afaceri ale Veteranilor, aproximativ șapte sau opt din 100 de persoane vor experimenta PTSD în viața lor.
Cum se pune diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic / PTSD?
Conform manualului de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale elaborat de Asociația Americană de Psihiatrie, pentru a pune diagnosticul de PTSD trebuie îndeplinite următoarele criterii:
- Durata simptomelor să fie mai mare de o lună.
- Tulburarea să cauzeze suferinţă clinică semnificativă sau alterări sociale, ocupaţionale sau ale altor domenii importante de funcţionare
- Persoana a fost expusă unui eveniment traumatic in care au fost prezente ambele caracteristici:
– a trăit, a asistat ori s–a confruntat cu un eveniment care a implicat moarte sau lezare gravă, ca atare sau ca ameninţare, sau a implicat o ameninţare a integrităţii fizice proprii sau a altora
- răspunsul persoanei a implicat frică, neajutorare sau oroare, intense.
La copii, acestea se pot exprima prin comportament dezorganizat sau agitat.
- Evenimentul traumatic este retrăit persistent intr–unul sau mai multe din modurile următoare:
- rememorări dureroase recurente şi intruzive ale evenimentului, incluzând imagini, gânduri sau percepţii.
- vise tulburătoare recurente ale evenimentului.
- acţiuni sau sentimente ca şi cum evenimentul traumatic s–ar repeta; (se include senzaţia de a retrăi experienţa respectivă, iluzii, halucinaţii şi flashback-uri, inclusiv acelea care apar la trezire sau în cursul intoxicaţiilor cu substanţe
- suferinţă psihologică intensă la expunerea la elemente evocatoare interne sau externe care simbolizează sau se aseamănă cu vreun aspect al evenimentului traumatic
- reactivitate psihologică la expunerea la elemente evocatoare interne sau externe care simbolizează sau se aseamănă cu vreun aspect al evenimentului traumatic.
La copii, pot să apară jocuri repetitive în care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei, să existe vise terifiante fără conţinut recognoscibil sau pot să apară reproduceri comportamentale ale evenimentului, specifice pentru trauma respectivă.
- Evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi tocire a responsivităţii generale (absentă inaintea traumei), indicate de trei (sau mai multe) din următoarele:
- eforturi de a evita gânduri, sentimente sau conversaţii asociate cu trauma;
- eforturi de a evita activităţi, locuri sau persoane care evocă amintiri despre traumă;
- incapacitatea de a–şi reaminti un aspect important al traumei;
- diminuarea marcată a interesului sau participării la activităţi semnificative;
- sentiment de detaşare sau de instrăinare de ceilalţi;
- domeniu restricţionat al afectelor (de ex., incapabil să aibă simţăminte de iubire);
- senzaţia de predestinare restrictivă a viitorului (de ex., nu se aşteaptă să aibă o carieră, căsătorie, copii sau o durată normală a vieţii).
- Simptome persistente de hiperexcitabilitate (absente inaintea traumei), indicate de două (sau mai multe) din următoarele:
- dificultate de instalare sau menţinere a somnului;
- iritabilitate sau izbucniri de manie;
- dificultăţi de concentrare;
- hipervigilenţă;
- răspunsuri de tresărire exagerate.
PTSD poate fi:
- Acută: dacă simptomele durează mai puţin de 3 luni.
- Cronică: dacă simptomele durează 3 luni sau mai mult.
- Cu debut întârziat: dacă simptomele apar după la cel puţin 6 luni după stresor.
De ce unii oameni dezvoltă tulburare de stres posttraumatic și alții nu ?
Nu oricine trăiește un eveniment traumatic dezvoltă PTSD – mulți factori joacă un rol. Unii dintre acești factori sunt prezenți înainte de traumă, alții devin importanți în timpul și după un astfel de eveniment.
Factorii de risc:
- Factori pretraumatici:
- Factori de temperament: problemele emoționale din copilărie ( expunere traumatică anterioară, probleme legate de exteriorizare sau de anxietate) și tulburări psihice anterioare ( tulburarea de panică, depresia, PTSD, tulburare obsesiv-compulsivă).
- Factori de mediu: statutul socio-economic precar, nivel educațional redus, expunerea la o traumă anterioară, greutăți în copilărie (lipsuri economice, disfuncții familiale, separarea sau moartea părinților), caracteristici culturare, nivel de inteligență, statutul de minoritate rasială/etnică, istoric familial psihiatric.
- Factori genetici și fiziologici: genul feminin, vârsta tânără la momentul expunerii la traumă (pentru adulți), anumite gene.
- 2. Factori peritraumatici
- Factori de mediu: severitatea traumei ( cu cât magnitudinea traumei este mai mare, cu atât riscul de PTSD este mai crescut), percepția de amenințare asupra vieții, vătămarea personală, violența interpersonală (la copii, în mod special trauma provocată de o persoană de îngrijire sau în care asistă la o amenințare asupra acesteia), pentru personalul militar (a fi în postura de agresor, de martor la atrocități sau ucigaș al inamicului), disocierea ce are loc în timpul traumei și care persistă ulterior.
- Factori posttraumatici
- Factori de temperament: aprecierile negative, strategii de adaptare inadecvate și dezvoltarea tulburării acute de stres.
- Factori de mediu: expunerea la elemente repetate, supărătoare și care provoacă rememorări ale traumei, la evenimente de viață adverse ulterioare ( pierderi financiare si alte pierderi corelate cu trauma).
Factori de protecție:
- Susținerea socială
- Stabilitatea familială
- Anumite gene
- Mecanisme de adaptare adecvate
Care sunt complicațiile care pot apărea?
PTSD poate provoca probleme în fiecare aspect al vieții, inclusiv slujba, relațiile, sănătatea și activitățile de zi cu zi. De asemenea, crește șansa de a dezvolta alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi:
- Depresie și anxietate
- Abuz de droguri sau alcool
- Tulburări de alimentatie
- Gânduri și acțiuni suicidare
Cum se tratează PTSD?
Este foarte important un consult medical pentru a stabili modalitățile de tratament ale acestei afecțiuni.. Medicul va indica dacă este nevoie de psihoterapie, de medicamente sau de o combinație între cele două, în funcție de gravitatea tulburării.
- Tehnici de psihoterapie
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC):
TCC este un tip de psihoterapie care s-a dovedit în mod constant a fi cel mai eficient tratament al PTSD atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. TCC pentru PTSD este axat pe traume, ceea ce înseamnă că evenimentele sunt centrul tratamentului. Se concentrează pe identificarea, înțelegerea și schimbarea modului de gândire și comportament. Abilitățile învățate în timpul ședințelor de terapie sunt practicate în mod repetat și ajută la susținerea ameliorării simptomelor.În mod normal, terapia se întinde pe parcursul a 12 până la 16 săptămâni. Componentele principale ale TCC :
- Terapia expunerii. Acest tip de intervenție îi ajută pe oameni să se confrunte și să-și controleze temerile, expunându-i la memoria traumei pe care o experimentează în contextul unui mediu sigur. Expunerea poate folosi imagini mentale, scrieri sau vizite în locuri sau persoane care le amintesc de trauma lor. Realitatea virtuală (crearea unui mediu virtual care să semene cu evenimentul traumatic) poate fi de asemenea utilizată pentru a expune persoana la mediul care conține situația temută. Realitatea virtuală, ca și alte tehnici de expunere, poate ajuta la expuneri pentru tratamentul PTSD atunci când tehnologia este disponibilă. Indiferent de metoda de expunere, o persoană este adesea expusă treptat la traume pentru a o ajuta să devină mai puțin sensibilă în timp.
- Restructurarea cognitivă. Acest tip de intervenție ajută la înțelegerea amintirilor neplăcute. Adesea, oamenii își amintesc evenimentul traunatic diferit de modul în care s-a întâmplat. Se întâmplă frecvent ca oamenii să se simtă vinovați sau rușinați cu privire la aspecte ale traumei care nu au fost de fapt din vina lor. Restructurarea cognitivă îi ajută pe aceștia să privească ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pentru a obține o perspectivă realistă asupra traumei.
Antrenamentul prin inoculare de stres (SIT) este un alt tip de TCC care are ca scop reducerea anxietății prin predarea abilităților de a face față stresului care poate însoți PTSD. SIT poate fi utilizat ca tratament independent sau poate fi utilizat cu alte tipuri de TCC. Scopul principal este de a învăța oamenii să reacționeze diferit la simptomele lor. Acest lucru se face prin predarea diferitelor tipuri de mecanisme de adaptare, recalificare respiratorie, relaxare musculară, restructurare cognitivă și abilități de asertivitate.
Desensibilizarea și reprocesarea mișcării ochilor (EMDR) este o formă de psihoterapie care implică procesarea unor amintiri, gânduri și sentimente legate de traume. EMDR cere oamenilor să fie atenți fie la un sunet, fie la o mișcare înainte și înapoi în timp ce se gândesc la memoria traumei. Acest tratament s-a dovedit a fi eficient pentru tratarea PTSD, dar unele cercetări au arătat că mișcarea înapoi și înapoi nu este componenta activă a tratamentului, ci mai degrabă expunerea singură.
Terapia centrată în prezent (PCT) este un tip de tratament care nu se concentrează pe traume, ci se concentrează în jurul problemelor actuale, mai degrabă decât procesarea directă a traumei. PCT oferă psihoeducație cu privire la impactul traumei asupra vieții cuiva, precum și predarea strategiilor de rezolvare a problemelor pentru a face față factorilor de stres actuali ai vieții.
Terapia de familie poate fi utilă, deoarece comportamentul persoanei cu PTSD poate avea un efect asupra altor membri ai familiei.
Terapia de grup poate fi utilă permițând persoanei să împărtășească gânduri, frici și sentimente cu alte persoane care au experimentat evenimente traumatice.
- Medicamente
Medicația poate ajuta la controlul simptomelor PTSD. În plus, ameliorarea simptomelor pe care o oferă medicamentul le permite multor oameni să participe mai eficient la psihoterapie. Unele antidepresive, cum ar fi SSRI și SNRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei și inhibitori ai recaptării serotoninei-norepinefrinei), sunt utilizațe în mod obișnuit pentru a trata simptomele de bază ale PTSD. Acestea sunt folosite fie singure, fie în combinație cu psihoterapie sau alte tratamente. Alte medicamente pot fi prescrise pentru a reduce anxietatea și agitația fizică sau pentru a trata coșmarurile și problemele de somn cu care se confruntă multe persoane cu PTSD. Este foarte important să fie respectată prescripția medicului atunci când sunt utilizate medicamentele.
- Alte sfaturi care pot ajuta
- Practicarea unui sport sau a unei activități care ajută la reducerea stresului
- Menținerea unei rutini pentru mese, exerciții fizice și somn
- Stabilirea unor obiective realiste în ceea ce privește planul de recuperare, este nevoie de răbdare pentru ca tratamentul să își facă efectul și simptomatologia să se îmbunătățească
- Petrecerea timpului cu familia și prietenii
- Evitarea consumul de alcool sau droguri
Fie că sunteți dvs. persoana care suferiți de tulburare de stres posttraumatic, fie că este cineva apropiat trebuie să țineți minte că aceasta este o afecțiune gravă care poate avea un prognostic nefavorabil dacă nu este tratată corespunzător. Așadar, mergeți la medic pentru a discuta despre afecțiunea dumneavoastră și a găsi cea mai bună modalitate de tratament.
BIBLIOGRAFIE:
- Manual de diagnostic și statistică al tulbuărilor mentale – DSM-5
- Manual de buzunar de psihiatrie clinică Kapplan&Saddock
- https://adaa.org/understanding-anxiety/posttraumatic-stress-disorder-ptsd/treatment-facts
- https://www.psychiatry.org/patients-families/ptsd/what-is-ptsd
- https://www.webmd.com/mental-health/post-traumatic-stress-disorder
- https://www.nimh.nih.gov/health/publications/post-traumatic-stress-disorder-ptsd
- https://www.webmd.com/mental-health/what-are-treatments-for-posttraumatic-stress-disorder
- https://www.betterhelp.com/advice/ptsd/taking-control-of-your-trauma-a-guide-to-ptsd-treatment/
Dr. Adriana-Valentina Șeicăreanu – specializarea psihiatrie la SCJU Constanța
Absolventă a Universității Transilvania din Brașov – Facultatea de Medicină – 2020
