TULBURAREA DISTIMICA

1. Ce este tulburarea distimică?

Tulburarea distimică ( cunoscută și ca distimie sau tulburare depresivă persistentă) este inclusă în clasa tulburărilor depresive și este mai puțin gravă decât depresia majoră. Se caracterizează printr-o evoluție cronică cu debut precoce și insidios, în general între 20-35 de ani, dar pot exista cazuri când apare înainte de 21 de ani. Este mai frecventă la femei decât la bărbați.

2. Care sunt simptomele tulburarii distimice?

O persoană cu tulburare distimică poate să prezinte:

• Dispoziție depresivă
• Apetit scăzut sau poftă de mâncare exagerată
• Energie scăzută sau fatigabilitate
• Stimă de sine scăzută
• Capacitate de concentrare redusă sau dificultăți în luarea deciziilor
• Sentimente de lipsă a speranței, vinovăție, tristețe, vid sau senzație de cădere
• Tulburări ale somnului
• Evitarea activităților sociale

Simptomele tind să se intensifice în a doua parte a zilei.

3. Care sunt cauzele tulburarii distimice?

Etiologia exactă a tulburării distimice nu este cunoscută, dar probabil este multifactorială. Ca și în cazul depresiei majore, aceasta poate avea mai multe cauze, cum ar fi:

• Diferențe biologice. Persoanele cu tulburare depresivă persistentă pot avea modificări la nivelul cortexului prefrontal, cortexului cingulat anterior, amigdalei, hipocampului. Semnificația acestora este încă incertă, dar în cele din urmă pot ajuta la identificarea cauzelor.
• Disfuncția neurotransmițătorilor. Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice naturale ale creierului, care joacă probabil un rol în depresie. Cercetări recente indică faptul că schimbările în funcția și efectul acestor neurotransmițători și modul în care acestea interacționează cu neurocircuitele implicate în menținerea stabilității dispoziției pot juca un rol semnificativ în depresie și în tratamentul acesteia.
• Tulburarea depresivă persistentă pare a fi mai frecventă la persoanele ale căror rude de sânge au, de asemenea, această afecțiune. Cercetătorii încearcă să găsească gene care ar putea fi implicate în provocarea depresiei.
• Evenimente de viață. La fel ca în cazul depresiei majore, evenimentele traumatice, cum ar fi pierderea cuiva drag, probleme financiare sau un nivel ridicat de stres pot declanșa tulburări depresive persistente la unii oameni.
• Trăsături de personalitate: antisociale, borderline, dependente, depresive, histrionice sau schizotipale.

4. Care sunt complicațiile distimiei?

Condițiile care pot fi legate de tulburarea distimică includ:

• Calitatea vieții redusă
• Depresie majoră, tulburări de anxietate și alte tulburări de dispoziție
• Abuz de substanțe
• Dificultăți de relaționare și conflicte familiale
• Probleme la școală/la serviciu și productivitate scăzută
• Dureri cronice și boli medicale generale
• Ideație suicidară, tentative de suicid
• Tulburări de personalitate sau alte tulburări de sănătate mintală

5. Cum se pune diagnosticul tulburării distimice?

Diagnosticul se formulează în urma unei anamneze detaliate și pe baza criteriilor elaborate în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM).

Conform DSM-5 criteriile de diagnostic sunt:

• Dispoziția depresivă prezentă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, fie confirmată prin relatarea personală, fie observată de alte persoane, cu durată de cel puțin 2 ani (la copii și adolescenți dispoziția poate fi iritabilă, iar durata trebuie să fie de cel puțin 1 an).
• Prezența alături de starea depresivă a două ( sau mai multe) din simptomele prezentate mai sus.
• În cursul perioadei de 2 ani (1 an la copii și adolescenți), simptomele nu au fost absente mai mult de 2 luni consecutive.
• Criteriile pentru tulburarea depresivă majoră pot fi prezente continuu timp de 2 ani
• Nu a existat niciodată un episod maniacal sau hipomaniacal, iar criteriile pentru tulburarea ciclotimică nu au fost întrunite niciodată.
• Perturbarea nu poate fi atribuită unei tulburări schizoafective persistente, schizofreniei, tulburării delirante, altor tulburări din spectrul schizofreniei și altor tulburări psihotice.
• Simptomele nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanțe sau altei afecțiuni medicale.
• Simptomele determină o suferință sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Se recomandă și utilizarea unor scale de evaluare a depresiei, fiind disponibile mai multe, atât de autocotare, cât și cotate de clinicieni. Scala de depresie Hamilton Rating cu 17 itemi (HAM-D), Inventarul rapid al simptomatologiei depresive-auto-raport (QIDS-SR16), Chestionarul pentru sănătatea pacientului-9 (PHQ) -9), Beck Depression Inventory (BDI), Scala de Cotare a Depresiei Montgomery Asberg (MADRS) sunt toate utilizate de obicei. Suficient de simple pentru a fi utilizate în mod obișnuit, aceste scale duc la confirmarea diagnosticului și oferă un punct de pornire pe baza căruia evoluția poate fi evaluată. Studiile au subliniat importanța acestor scale în detectarea micilor modificări care pot indica fazele inițiale ale unui răspuns la tratament. Cu toate acestea, utilizarea în distimie poate fi diferită de utilizarea în tulburarea depresivă majoră.

6. Cum se tratează distimia?

Cele două tratamente principale pentru tulburarea depresivă persistentă sunt medicamentele și psihoterapie. Abordarea terapeutică a medicului va depinde de severitatea simptomelor, modalitățile de tratament anterioare, preferințe și alți factori care țin de unicitatea fiecărui pacient.

Psihoterapia poate fi prima recomandare la copii și adolescenți cu tulburare distimică, dar aceasta depinde de individ.

• Tratament medicamentos

Antidepresivele sunt eficiente în tratarea distimiei; conform studiilor, răspunsul mediu pentru orice antidepresiv a fost de 55% în rândul pacienților distimici (comparativ cu răspunsul de 31% pentru placebo). Dozele sunt aceleași cu cele utilizate pentru depresia majoră. O revizuire sistematică a tratamentului antidepresiv în distimie a sugerat că SSRI-urile ( inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), antidepresivele triciclice și inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt la fel de eficienți, dar SSRI-urile pot fi ușor mai bine tolerate. S-a raportat, de asemenea, succesul cu mai mulți agenți noradrenergici. În timp ce antidepresivele mai vechi, cum ar fi cele triciclice și IMAO, sunt eficiente, SSRI-urile sunt medicamentele cele mai frecvent utilizate pentru distimie, probabil din cauza siguranței lor relative și a profilului secundar mai ușor. Având în vedere că distimia este o afecțiune cronică, tolerabilitatea este importantă pentru a facilita complianța pe termen lung.

Există puține date pentru alegerea unui antidepresiv în locul altui, cu excepția cazului în care: trebuie evitat riscul unui anumit efect advers, pacientul are un istoric de răspuns anterior la un anumit medicament sau un medicament este cunoscut ca eficient pentru un membru al familiei pacientului.

Medicamentele trebuie luate la recomandarea medicului, nu se întrerup și nu se ajustează dozele fără indicația acestuia.

• Psihoterapia

Mai multe tipuri de terapie, inclusiv terapia psihodinamică, cognitiv-comportamentală și interpersonală și-au demonstrat eficiența în tratamentul depresiei și distimiei.

• Psihoterapia psihodinamică pe termen scurt și lung sunt eficiente pentru tulburările depresive, ajutând, în special, la dezvoltarea înțelegerii individuale a relațiilor și diminuează interacțiunile interpersonale maladaptative.
• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este un tratament structurat, limitat în timp, care implică recunoașterea și restructurarea proceselor cognitive care duc la depresie și notarea relației dintre ideile depresive, starea de dispoziție și comportamentul individului. Strategiile cognitive (de exemplu reformularea gândirii distorsionate) și strategiile comportamentale (cum ar fi programarea zilnică a activității) sunt eficiente pentru simptomele depresive.
• Terapia interpersonală (IPT) este, de asemenea, un tratament structurat, limitat în timp. Această terapie se concentrează pe problemele actuale și contextul interpersonal în care apar. Succesul în soluționarea conflictelor interpersonale în IPT este asociat cu simptome îmbunătățite ale distimiei.
• Terapia de grup poate fi utilă pentru persoanele cu distimie, dar în acest domeniu cercetările sunt limitate.

7. Cum gestionăm tulburarea distimică?

Tulburarea distimică face dificilă viața dumneavoastră de zi cu zi. În plus față de tratamentele recomandate de medic sau terapeut, ați putea să luați în considerare și aceste sfaturi:

• Respectați planul de tratament. Nu săriți peste sesiunile de psihoterapie și chiar dacă vă simțiți bine, nu opriți tratamentul. Acordați-vă timp, starea dvs. se va îmbunătăți treptat.
• Informați-vă despre boală. Educația despre starea dumneavoastră vă poate ajuta și vă poate motiva să rămâneți la planul de tratament.
• Acordați atenție semnelor de avertizare. Colaborați cu medicul sau terapeutul pentru a afla ce vă poate declanșa simptomele. Faceți un plan, astfel încât să știți ce să faceți dacă simptomele se înrăutățesc sau revin. Contactați medicul sau terapeutul dacă observați orice modificare a simptomelor sau a modului în care vă simțiți. Luați în considerare implicarea membrilor familiei sau a prietenilor pentru a urmări semnele de avertizare.
• Aveți grijă de dumneavoastră. Mâncați sănătos, faceți activitate fizică și asigurați-vă că dormiți suficient.
• Evitați alcoolul și alte substanțe psihoactive
• Concentrați-vă asupra obiectivelor dvs. Abordarea tulburării depresive persistente este un proces continuu. Stabiliți-vă obiective rezonabile și încercați să rămâneți motivat
• Simplificați-vă viața. Reduceți obligațiile atunci când este posibil. Structurați-vă timpul planificându-vă ziua, s-ar putea să vă fie de ajutor să faceți o listă a sarcinilor zilnice.
• Scrieți într-un jurnal. Jurnalul ca parte a tratamentului poate îmbunătăți starea de spirit, permițându-vă să exprimați durere, furie, frică sau alte emoții.
• Rămâneți conectat. Nu vă izolați, încercați să participați la activități sociale și să vă reuniți cu familia sau prietenii în mod regulat. Grupurile de sprijin pentru persoanele cu depresie vă pot ajuta să cunoașteți și alte persoane care se confruntă cu provocări similare și puteți împărtăși experiențele.
• Găsiți modalități de relaxare și gestionare a stresului. Exemplele includ sportul, meditația, gimnastica, yoga.
• Nu luați decizii importante atunci când sunteți într-o stare neplăcută. Evitați luarea deciziilor atunci când vă simțiți deprimat, deoarece este posibil să nu gândiți clar.

Tulburarea distimică este o afecțiune cronică, iar managementul acesteia durează toată viața. Este foarte important ca pacientul să meargă regulat la medic, să discute cu acesta planurile de tratament și să aibă un stil de viață sănătos.

BIBLIOGRAFIE

1. Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale (DSM-5)
2. Manual de buzunar de psihiatrie clinică Kaplan&Sadock – ediția a3a
3. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/persistent-depressive-disorder/diagnosis-treatment/drc-20350935
4. https://emedicine.medscape.com/article/290686-medication#3
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2719439/
6. https://www.webmd.com/depression/guide/chronic-depression-dysthymia