1. Home
  2. /
  3. Blog
  4. /
  5. Tulburarea obsesiv compulsiva
tulburarea obsesiv compulsiva

Tulburarea obsesiv compulsiva

By Psiholog-Psihoterapeut Alexandra Demian

Posted in

Ce înseamnă tulburare obsesiv-compulsivă?

Tulburarea obsesiv-compulsivă presupune să existe momente prelungite zilnic în care o persoană să manifeste apariția unor obsesii sau compulsii, această apariție crescând serios gradul de disconfort resimțit. De regulă obsesia se transformă într-o fobie iar pentru a evita obiectul fobic se dezvoltă acele comportamente de evitare ce devin compulsii. Aceasta afecțiune se încadrează intr-un scenariu personal dominat de regula de perfecționism, control mental si relațional..

Obiectivul acțiunilor are legătură de obicei cu prevenirea sau reducerea anxietății, creând anumite acțiuni bazate pe reguli stricte în lipsa unei explicații logice. Pentru a înțelege mai bine procesul tulburării în sine este nevoie să descriem ceea ce înseamnă cele două concepte care o formulează..

Obsesia presupune existența unor gânduri intruzive, impulsuri sau imagini care apar repetat, constant fără posibilitatea de a le preschimba și având un caracter nepotrivit cu situația în care apar. De obicei obsesiile apar în legătură cu frica de contaminare, cu existența îndoielilor cu privire la finalizarea unei acțiuni sau corectitudinea îndeplinirii acesteia, cu posibilitatea manifestării unor impulsuri agresive, cu existența îngrijorărilor sau cu imagini cu conținut sexual. Cel mai adesea există conștiința apariției lor din zona propriei minți și nu din exterior..

Compulsia este acel comportament repetat care poate fi vizibil sau ascuns. Rolul acesteia este de a înlătura obsesiile, sunt folosite excesiv sau neconectate realist. Ca și exemple ale acestor comportamente putem enumera: verificare exagerată, colectarea de lucruri inutile, ordonarea repetată, spălatul pe mâini, repetarea unor propoziții sau a unor rugăciuni..

Cauzele apariției tulburării obsesiv-compulsive

În ceea ce privește cauzalitatea apariției acestei afecțiuni nu exista o direcție stabila însă  putem lua în calcul mai mulți factori, în special cei neurobiologici, comportamentali, cognitivi, de mediu sau afectivi. Aceasta afectează in egala măsura femeile dar si bărbații. Deși nu există un rol determinant al experiențelor din copilărie, modelul învățării comportamentale din familie sau dezvoltarea unor strategii de adaptare necorespunzătoare pentru a face față factorilor de mediu neprielnici pot constitui unele dintre cauze..

Pe de altă parte putem lua în considerare simbioza exagerată dintre apariția gândurilor și realitatea acțiunii. Astfel că un rol important îl constituie îngrijorările ce provin din anxietate uneori legată de convingerile pronunțate în legătură cu perfecționismul și performanța.

Important este și rolul accentuării sentimentului de vinovăție și al compensării prin creșterea exagerată a responsabilității.

O altă cauză o pot constitui credințele, convingerile rigide ce nu pot fi aplicate la nivelul interacțiunilor.

Stimulii traumatici de asemenea corelați cu un anumit tip de comportament într-o perioadă de suferință sau neadaptare pot fi și ei o sursă pentru o astfel de tulburare.

Toate acestea duc la crearea unui sistem complex al problematicii gândurilor obsesive combinate cu comportamente repetate disfuncționale.

Simptome specifice tulburării obsesiv-compulsive

De obicei simptomele caracteristice ridică problema apariției gândurilor negative care indică un posibil pericol pentru care o persoană poate deveni responsabilă dacă nu face ceva pentru a preveni. Cumva existența gândului echivalează cu realizarea efectivă a unei acțiuni, de aceea sunt necesare compulsiile pentru a asigura neproducerea lor sau verificarea realității. Astfel că o persoană care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă:

  • Va avea gânduri negative, necontrolabile, impulsuri de a face anumite lucruri sau va avea imagini inadecvate care vor crea un stres considerabil;
  • Gândurile sau imaginile nu sunt neapărat îngrijorări sau preocupări cu care se confruntă în viața de zi cu zi;
  • Va fi preocupata de detalii, reguli, liste, ordine si organizare intr-un mod excesiv;
  • Ii va fi dificil sa delege responsabilitățile sau sa lucreze cu ceilalți;
  • Va fi definita prin perfecționism fiind hiperconștiincioasa si inflexibila in problemele ce tin de abordarea regulilor sau a problemelor morale
  • Va încerca constant să le suprime, să le înlăture sau să le înlocuiască cu alte gânduri de multe ori fără succes;
  • Va avea comportamente sau ritualuri repetate ca răspuns la obsesia prezentă;
  • Va dori să prevină anumite acțiuni generate de obsesie, aspect ce va crea îngrijorări majore și o stare de anxietate accentuată;
  • Va petrece mai mult de o ora pe zi dând curs manifestării obsesiilor si repetițiilor;
  • Se va declara epuizată și lipsită de energie;
  • Se va simți deconectată de la rutina normală, de la activitățile profesionale sau sociale obișnuite;
  • Va simți nevoia comportamentelor repetitive deoarece consideră că au un caracter benefic în timp ce lipsa lor poate avea consecințe grave;
  • Va fi copleșită de stări afective negative care nu vor dispărea decât după îndeplinirea ritualurilor rezultate din comportamente compulsive( dacă nu-mi respect ritualul, aceste stări nu se vor termina niciodată)


.

Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii

In cazul copiilor afecțiunea prezinta aceleași elemente specifice ca si in cazul adulților. Astfel ca se va manifesta in principal tot prin apariția gândurilor obsesive însoțite de ritualuri prezente in viața de zi cu zi. Diferența in definirea acestor gânduri este ca in cazul copiilor acestea nu au un fundament clar si nici rațional. In schimb vom putea observa o mulțime de gesturi repetate, prin acte mentale precum număratul sau nevoia de verificare constanta a unor temeri in legătura cu siguranța personala sau a celorlalți. Observarea acestei manifestări creste nivelul anxietății si totodată sentimentul rușinii. Drept urmare copiii au nevoie de o buna comunicare cu părinții despre ceea ce li se întâmpla si sa beneficieze de tratament prin psihoterapie..

Tratament pentru tulburarea obsesiv-compulsivă

Tratamentul pentru tulburarea obsesiv-compulsivă poate fi constituit din psihoterapie individuală, psihoterapie de familiei, medicație sau o combinare a lor..

Din punct de vedere al psihoterapiei ca formă de tratament se va lucra în direcția conștientizării conținuturilor mentale, a îndoielilor și a stărilor afective care stimulează punerea în mișcare a ritualurilor. Astfel că se va lucra asupra materialelor cu conținut anxiogen cu caracter fobic și obsesiv pe de-o parte și asupra acțiunilor comportamentale reprezentate de compulsii. Ceea ce se urmărește este detașarea de gândurile obsesive, aducându-le într-o zonă de mai puțină importanță, care ulterior va produce renunțarea la comportamentele repetate.

Se pune accent pe ceea ce descriam ca fiind definitoriu pentru o astfel de afecțiune, asupra convingerilor sau evenimentelor referitoare la echivalarea gândului cu acțiunea în realitate. Evoluția constă de obicei în obținerea capacității persoanei de a se confrunta cu situația cauzatoare de stres fără a mai avea compulsii sau în lipsa unei anxietăți accentuate.

Psihoterapia de familie trebuie privită ca un context potrivit în care persoana obsesiv-compulsivă va fi înțeleasă pentru modul în care se poartă, însă nu i se vor mai oferi acele atitudini de asigurare care îi pot demonstra teoriile personale legate de consecințele catastrofizante de pe care le emit. De obicei membrii familiei nu observă simptomele atâta timp cât nu sunt afectați sau pentru o bună perioadă de timp le întrețin fără a putea evalua gravitatea situației, moment în care persoana care suferă de această tulburare poate începe să fie respinsă sau învinovățită. Înțelegerea și dobândirea unor strategii de susținere între membrii familiei pot ajuta la renunțarea față de manifestări.

Din punct de vedere al medicației sunt recomandate după evaluarea și diagnosticarea medicului specialist folosirea antidepresivelor și anxioliticelor. Răspunsul la tratament este de regulă unul pozitiv, cu șanse crescute atunci când este combinat și cu psihoterapia.

Este vindecabilă tulburarea obsesiv-compulsivă?

Aceasta tulburare are o instalare treptata. Sigur ca exista si o evoluție brusca a acesteia in fata apariției unor obsesii legate de un eveniment traumatic recurent dar de obicei este nevoie de timp pentru ca aceasta sa înceapă sa prezinte simptome accentuate care sa invadeze existenta unei persoane. Procesul de vindecare este posibil prin formele de tratament descrise, medicație, psihoterapie individuala sau de familie, psihoterapie de grup sau prin tehnici de relaxare. In special este nevoie de a obține reducerea anxietății, a tratării atacurilor de panica care sunt de obicei asociate, a separării gândurilor pentru rezolvarea obsesiilor, la care adăugam antrenamentul asertiv al comportamentelor pentru reducerea si eliminarea repetițiilor, gestionarea fricii, al controlului si al modificării credințelor limitative. Este foarte util in acest proces atât efortul personal pe termen lung al persoanei care suferă precum si suportul membrilor familiei sau al persoanelor apropiate.
.
Concluzii

Tulburarea obsesiv-compulsiva afectează calitatea vieții, funcționarea in mediul profesional, social si relațional. Poate avea o evoluție cronica in care simptomele tind spre agravare si este un factor de risc pentru apariția sau complicarea altor afecțiuni precum depresia, tulburările anxioase sau tulburările alimentare. Este util sa recunoaștem simptomele specifice, sa încercam sa vorbim cu ceilalți despre ceea ce se întâmpla si totodată sa încercam sa beneficiem de ajutor in redobândirea unor mecanisme sănătoase care sa readucă valoarea aspectelor existențiale la nivelul normalității..

 

 

Membru al Colegiului Psihologilor din România cu drept de liberă practică în: Psihoterapie Intregrativă, atestat de Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. Specializare în Psihoterapia de cuplu și Psihosexualitate.

Distribuie acest articol

Call Now Button